Solomon Marcus, de la un spital la altul

Solomon Marcus, de la un spital la altul

Academicianul şi profesorul Solomon Marcus a fost mutat de la Spitalul Elias.

Acum se află la Spitalul Fundeni, sub directa îngrijire a prietenului său, medicul Irinel Popescu, și este mult mai bine. “Are în față o perioadă nu tocmai scurtă de reglare a problemelor medicale și de recuperare, dar este pe drumul cel bun”, spune un apropiat al academicianului.

Solomon Marcus, care a împlinit 91 de ani pe 1 martie, a fost internat la secţia de Cardiologie a Spitalului Elias în urmă cu două săptămâni.

El a predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. Este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărţi ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în ştiinţele naturale şi sociale s.a. Cărţile sale au fost traduse în multe ţări ale lumii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Arestat pentru geometrii neeuclidiene

“Am fost arestat timp de 24 de ore. Era în primăvara lui ’44, prin luna mai. Stăteam împreună cu doi colegi pe o bancă în faţa Primăriei din Bacău. Discutam despre o carte de geometrii neeuclidiene, de care eu eram fascinat, pentru că descoperisem o cu totul altă matematică decât ce învăţam la şcoală. Le povesteam colegilor despre cum nu toţi acceptau geometriile neeuclidiene şi, la un moment dat, a trecut cineva pe lângă noi care m-a auzit ce spuneam. Ne-a turnat imediat la poliţie! După vreo jumătate de oră de pălăvrăgeală, a venit o trupă de poliţişti şi ne-a arestat. Ne-au dus la secţie, ne-au băgat pe fiecare în altă piviniţă. Întâi, ne-au dat la fiecare câte două perechi de palme şi ne-au pus să dăm declaraţii: „Unde sunt ascunşi partizanii?“. Culmea era că, în acele momente, Armata Sovietică ajunsese deja la Iaşi şi exista un zvon că lansează paraşutişti în spatele frontului să facă diversiuni. Or, poliţiştii credeau că discutam despre aceşti partizani. Degeaba le-am explicat noi că vorbeam despre alţi partizani. Ăia, dacă nu ştiau despre ce e vorba, ziceau întruna: Nu ne duceţi voi cu vorba, spuneţi unde sunt ascunşi!“, povestea Solomon Marcu într-un interviu acordat anul trecut pentru Adevărul.