SOLIDARITATE între jurnalişti. PROTEST împotriva condamnării SCANDALOASE a ziariştilor de la Express de Banat

Presa reşiţeană s-a solidarizat cu două jurnaliste de la publicaţia online Express de Banat împotriva hotărârii Tribunalului Judeţean Caraş-Severin.

Peste 20 de jurnalişti din presa locală reşiţeană, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile au protestat astăzi în faţa Tribunalului Judeţean Caraş-Severin împotriva deciziei instanţei de a condamna două jurnaliste la plata a 15.000 de lei despăgubiri pentru că l-au numit „directoraș” pe șeful AJOFM Caraș-Severin și au arătat că acesta nu-și mai vede lungul nasului, anunţă Radio România.

Conform deciziei judecătoreşti, cuvintele precum „directoraș” sau „suspect” sunt denigratoare, iar actul de a suna un șef de instituție publică pentru a-i cere un punct de vedere legat de un anumit subiect de interes public este o dovadă de rea-credinţă. 

Sentinţa este puternic contestată de societatea civilă, fiind considerată o vendetă personală a celor două judecătoare împotriva publicaţiei Express de Banat, unde au apărut câteva articole considerate denigratoare la adresa celor doi magistraţi. 

Despre una din cele două judecătoare, se scrisese anterior că a fost sancționată disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii în sensul diminuării indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20 la sută pe o perioadă de șase luni, pentru „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. 

Despre cealaltă, publicaţia menţionează că numele acesteia apare într-un dosar DIICOT legat de ruinarea unui important om de afaceri din Reşiţa prin falsuri grosolane, la care au fost părtași notari publici și magistrați. Protestul de astăzi, care a reunit jurnalişti de la aproape toate mediile de informare din Reşiţa, este prima manifestare de solidaritate după mulţi ani. În final, jurnaliştii au depus pixurile pe treptele Tribunalului Caraş-Severin, scrie pressalert.ro