Doi dintre cei mai avizați analiști ai comunismului, Vladimir Tismăneanu și Marius Stan, au publicat la începutul săptămînii trecute, pe platforma contributors.ro, un articol intitulat ”Ispita fascistă a tovarășului Putin”.
Două zile mai tîrziu, ”România Liberă” a preluat textul. Teza articolului este că Putin a devenit un dictator agresiv, îngrozitor de periculos, manipulator și cinic, sprijinindu-și puterea pe minciună și pe corupție. Eu, unul, cred că și pe crimă. Scopul articolului dlor Tismăneanu și Stan este acela de a avertiza asupra pericolului putinist. Tonul articolului este, desigur, critic și pasional în spiritul unei pledoarii sincere împotriva unei amenințări care îi îngrijorează pe autori. Trei zile după preluarea în ”România Liberă”, ambasadorul rus la București a reacționat polemic și complet nediplomatic împotriva articolului, a publicațiilor care l-au găzduit și a autorilor. Fondul atacului ambasadorului rus, îngînat și aplaudat exact ca la manualul de propagandă al Partidului Bolșevic de ceva ce se cheamă Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă, nici nu merită multă atenție. Natura regimului Putin, pe care dl ambasador îl reprezintă la București, este bine știută peste tot în lumea liberă, iar prețuirea pe care reigmul Putin o arată libertății presei este și ea notorie. Reacția ambasadorului rus față de un articol de opinie face parte din potopul de amenințări pe care Moscova le aruncă României în ultima vreme. Aceste amenințări nu ne lasă să uităm, de parcă am mai putea uita vreodată, ce nenoroc istoric este să te învecinezi cu Rusia. Dl ambasador își face datoria: ne aduce mereu aminte de cît de ostilă ne e Rusia și, cu fiecare ieșire a sa în presa naostră, ne face să ne felicităm încă o dată că am intrat în NATO, că avem un Parteneriat Strategic cu SUA, că vom amplasa rachete defensive la Deveselu, dar și că V.V.Ponta a pierdut alegerile în 2014. Avem și noi mici momente de noroc menite să mai îmblînzească marele nenoroc de a fi, geografic, aproape de Rusia. Apropos, sper că dl ambasador a raportat acasă că diversiunea Radio Moscova din campania electroală, cînd a fost atacat Ponta anume ca să i se ridice popularitatea, a funcționta prost – asta ca să ne dăm seama cum stăm cu ceea ce domnia sa numește ”devotamentul pentru idealurile umaniste și europene” ale românilor. Putem fi, desigur, înfricoșați de forța Rusiei, dar nu prea mai putem fi prostiți de discursul ei.
Totuși, cred că merită să tragem o învățătură din reacția ambasadorului rus. Mai întîi, să examinăm cum ne simțim noi, autorii și cititorii români de presă, cînd vedem cum urechează ambasadorul lui Putin autorii și presa de la noi. Presa noastră, așa cum este ea, cu rele și bune, cu proști și cu deștepți, cu ticăloși și cu oameni de treabă, cu lichele și cu oameni onești, cu acoperiți sau fără, este produsul libertății noastre. Ideea că ambasadorul rus spune unor structuri de presă de la București ce ar fi bine să publice și ce nu, ne enervează de-a dreptul dacă mai avem în noi un dram de patriotism. Acuma, gîndiți-vă că nu ambasadorul rus ar fi făcut o asemenea intervenție, ci un alt ambasador, al unei țări mici, îndepărtate și complet inofensive. Nu v-ar mai fi enervat, ci vi s-ar fi părut ridicol, nu? Și, oricum, reacția acestuia nu ar fi schimbat nimic, nu-i așa? Ei bine, asta e învățătura: la fel pare intervenția unui ambasador român pe lîngă o organizație de presă din Vest, să zicem din Marea Britanie, cînd noi, aici, ne opărim că s-a scris nu știu ce despre români și îl presăm pe diplomatul nostru să protesteze energic. Se umple de ridicol, credeți-mă. Și, oricum, nu rezolvă nimic, pentru că presa de acolo, mai mult decît cea de aici, e liberă. Așa cum noi nu vom scrie ce vrea să audă ambasadorul rus, nici presa britanică nu va scrie ce vrea să audă ambasadorul român.
Anticipez că, în marea ei majoritate, presa română nu se va solidariza nici cu autorii vizați și nici cu publicațiile insultate. Va fi, cred, liniște – pur și simplu, nici măcar nu se va da știrea că ambasadorul rus s-a stropșit în stil Vîșinski către presa noastră. Mulți, vor percepe incidentul cu invidie: ia uite, pe ăștia îi citește Ambasada Rusă și mai dau și reacții, pe mine de ce nu mă citește? Alții, vor lua jignirea rusă ca pe o decorație agățată de pieptul autorilor și se vor gîndi cu ciudă că pe ei de ce nu-i amenință așa, public, ambasador rus, să fie și ei eroi la București? În fine, vor fi și dintre cei care vor spune că autorii și presa care i-a publicat sînt cam ”băsiste” și că ar fi o greșeală să se mai ridice acestora mingi la fileu tocmai acum, cînd a început cea mai idioată campanie cu putință, aceea de a dovedi că Băsescu a fost, de fapt, pro-rus. Așadar, mă aștept ca nimeni să nu zică nimic. Și, de aceea, întrerup puțin plimbatul meu zilnic printre stele și sînt fericit să pot fi unul dintre puținii care se solidarizează public cu dnii Tismăneanu și Stan, cu contributors.ro și cu ”România Liberă”. O fac nu doar pentru că așa înțeleg să apăr libertatea lor - și, implicit, a mea - de a scrie ce cred, ci mai ales pentru că au dreptate în tot ce scriu în acel articol despre Putin.
Recomandările noastre
