Solicitarea de ULTIMA ORĂ a lui Călin Popescu Tăriceanu către președintele Klaus Iohannis
- Ana Petrescu
- 18 decembrie 2016, 15:20
Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a făcut, duminică, un apel către preşedintele Klaus Iohannis şi către liberali. Într-o emisiune difuzată de Digi 24, el i-a îndemnat pe aceștia să îngroape securea războiului din campania electorală pentru alegerile parlamentare.
"Lucrul cel mai important mi se pare acela de a lăsa războiul politic de o parte, în care cu toţii ne-am angajat prin forţa lucrurilor în timpul campaniei, şi vreau să pornim la un efort de construcţie împreună. În acest sens fac un apel, la modul cel mai onest şi deferent, şi către preşedintele Iohannis şi către PNL să lăsăm războiul de o parte şi să încercăm să vedem încotro ducem România: dacă România este capabilă să îşi regăsească, aş spune, poate până la urmă câteva lucruri esenţiale - să îşi recapete suveranitatea, să îşi regăsească demnitatea, interesul naţional. Lucrurile acestea mi se par mult mai importante decât războaiele dintre noi, care iată fac ca România să stea astăzi la masa Uniunii Europene, nu la masa mare, ci la masa săracilor. Eu vreau o altă Românie şi pentru aceasta cred că este necesar un efort al tuturor, o înţelegere într-o manieră diferită a politicii pe termen lung", a declarat Tăriceanu, la Digi 24.
Întrebat dacă face apelul către preşedintele Iohannis şi către PNL pentru că i se par fi încă în tranşee, liderul ALDE a răspuns: "Da. Din păcate, da".
"Apelul meu de a îngropa securea războiului este adresat nu numai oponenţilor. Aceeaşi optică o avem şi noi şi Liviu Dragnea şi eu. Am stat şi am discutat. Suntem amândoi oameni cu anumită experienţă politică şi care nu dorim să aruncăm România într-un război care să fie dăunător. Vrem ca rezultatul alegerilor să fie totuşi luat în seamă. Cred că este obligaţia tuturor de a respecta votul democratic, este şi a noastră, dar inclusiv şi a celorlalţi. În primul rând mă refer la preşedinte: respectarea votului democratic, respectarea Constituţiei este o condiţie sine qua non pentru a ne considera că suntem într-un stat de drept şi atunci aceste premise fiind spuse, fiecare cred că avem destulă înţelepciune să ţinem cont de aceste elemente şi să facem paşii următori", a precizat Călin Popescu-Tăriceanu.
Șeful statului a confirmat, vineri, că a avut o întâlnire cu Tăriceanu, dar că cei doi nu au abordat subiectul unei posibile coaliții PNL-USR-PMP-UDMR-ALDE.
"Am avut o discuție cu domnul Tăriceanu, informală, politică, nu s-a referit la PNL. Nu mai detaliem ce a fost în continuare. (...) Nu doresc să intru în detaliile acelei discuții", a spus, vineri, Klaus Iohannis, într-o conferință la Cotroceni.