Șoferii nu vor mai face niciodată asta! Amenzile date de polițiști ajung la 25.000 de lei

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Șoferii care iau oameni „la ocazie” și care primesc bani pentru acest serviciu sunt aspru amendați de către polițiști. Se consideră taximetrie ilegală, iar șoferii vor primi amenzi foarte mari și li se vor confisca și plăcuțele de înmatriculare ale mașinii.

Polițiștii de la Poliția Rutieră din Sinaia au organizat un filtru rutier, în zona drumului care duce la Cota 2000, pentru a vedea dacă șoferii respectă Codul Rutier.

La un moment dat, pe drum și-a făcut apariția un autoturism condus de un bărbat din Sinaia, despre care se cunoștea că practică taximetria clandestină, în mașina acestui fiind trei turiști.

„La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 12:30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza stațiunii, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia, au identificat pe strada Calea Moroieni, din stațiune, un autoturism despre care existau indicii că efectuează transport public de persoane, contra-cost, ilegal. În urma discuțiilor purtate atât cu conducătorul auto cât și cu pasagerii, a reieșit faptul că cei trei pasageri urmau să achite o sumă de bani pentru transportul rutier către Platoul Bucegi, fără ca bărbatul să fie autorizat în a transporta persoane. Având în vedere aspectele constatate, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura sancționării sancționării contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, fiindu-i reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare”, au precizat cei de la IPJ Prahova, citați de republikanews.

Amenzile aplicate sunt foarte mari

În aceste cazuri, amenzile aplicate sunt foarte mari și pot ajunge chiar și la 25.000 de lei. În plus, polițiștii pot ridica plăcuțele de înmatriculare, până când prezentați dovada achitării sancțiunii contravenționale.

Avocații susțin că această contravenție este greu de dovedit deoarece polițiștii trebuie să facă dovadă că pasagerii de ocazie au achitat sume de bani pentru transportul de ocazie.

”În conformitate cu acest text de lege, pentru a fi acuzat de taximetrie clandestină, o condiţie esenţială care trebuie să fie îndeplinită este plata unei sume de bani de către pretinsul client transportatorului neautorizat. În acelasi sens, în această situație, în care urmează să se încheie un proces verbal de constatare și sancționare a unei contravenții la Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, rezultă obligativitatea agentului constatator de a consemna în procesul-verbal de contravenţie numele persoanelor pe care contravenientul le transportă în regim de taxi”, explică avocatul Tudor Ion.