Cartea "No Easy Day" (O zi dificilă), ce va fi publicată pe 4 septembrie, fără aprobarea autorităţilor militare americane, este prezentată de către editură ca "o relatare la persoana întâi asupra misiunii care l-a ucis pe ben Laden" şi infirmă unele informaţii prezentate în raportul oficial cu privire la moartea teroristului.

Potrivit jurnaliştilor britanici, autorul cărţii, folosind pseudonimul Mark Owen, povesteşte ultimele clipe misiunii privind anihilarea lui ben Laden, ce au avut loc în reşedinţa fostului şef al reţelei Al Qaida din Abbottabad, Pakistan. 
Owen, împreună cu un coleg, urcau scările înguste către camera unde se afla Osama, când au văzut un bărbat scoţând capul pe una dintre uşi.
"Eram la mai puţin de cinci paşi de cameră, când am auzit focuri de armă trase cu un amortizor. Din locul în care mă aflam nu mi-am putut da seama dacă şi-au atins sau nu ţinta, iar bărbatul a dispărut în camera întunecată", descrie în cartea sa Mark Owen.
După ce şi-au asigurat perimetrul, cei doi membri SEAL au intrat în camera respectivă, unde au găsit o femeie jelindu-l pe Osama bin Laden, care era îmbrăcat într-un tricou alb, pantaloni şi o tunică.

În contradicţie cu informaţiile oficiale, care afirmau că teroristul era înarmat şi a opus rezistenţă, autorul cărţii susţine că ben Laden era neînarmat şi că, de fapt, era deja rănit atunci când el şi colegul său de la SEAL au ajuns în camera respectivă.
"Pe o parte a craniului se vedeau sânge şi bucăţi de creier, iar el era în convulsii. Eu şi celălalt membru SEAL am tras câteva focuri în corpul lui. Apoi ne-am uitat cu atenţie la faţa lui, pentru a fi siguri că e vorba despre Osama bin Laden", mai povesteşte în cartea sa Mark Owen.
Astfel, relatarea militarului SEAL contrazice puncte esenţiale ale raportului oficial prezentat de către Casa Albă după anunţul privind uciderea celui mai căutat lider terorist după atentatele de la 11 septembrie.
"Raidul a fost relatat ca o scenă dintr-un film de acţiune prost. Iniţial, era amuzant faptul că lucrurile fuseseră exact pe dos. Nu s-au tras focuri de armă în afara complexului, nu a fost nicio încleştare de 40 de minute între noi şi terorişti şi nici faptul că bin Laden s-ar fi uitat în ochii noştri nu e adevărat", mai dezvăluie în cartea sa americanul.