Un bărbat de 68 de ani din Marea Britanie a fost jefuit chiar în timp ce medicii încercau să îi salveze viaţa, la spital. Hoţul i-a luat acestuia ceasul Rolex, în valoare de 5.000 de lire.
David Davies a fost internat de urgenţă la Spitalul St Richard, din Chichester, din pricina unor probleme grave cu inima. Atunci când au ajuns la spital, medicii au început să-i facă manevrele de resuscitare. În timp ce doctorii se luptau să îi salveze viaţa, cineva i-a furat ceasul de 5.000 de lire, pe care îl avea la mână. La câteva ore, bătrânul a murit.
Poliţiştii iau în calcul şi ipoteza ca medicii să îi fi scos ceasul de la mână, când l-au resuscitat, iar acesta să fi dispărur ulterior. Oamenii legii au confirmat faptul că bărbatul avea la mână ceasul, atunci când a fost internat şi îl purta şi atunci când a fost dus în salon, pentru a fi resuscitat.
Familia bătrânului este în stare de şoc, iar detectivii au făcut apel către toţi cei care pot oferi informaţii să ia legătura cu autorităţile, scrie Daily Mail.