Bombă în televiziunea din România. Cozmin Gușă se pregătește în taină să intre în echipa de prezentatori ai postului „Realitatea TV” .
Surse din interiorul „Realitatea TV” au declarat că, începând de vineri seară, Gușă va modera emisiunea „România 2019”, un talk-show senzațional despre subiectele zilei din politică, Justiție, mediul de afaceri și mass-media.
Gușă va realiza emisiunea în fiecare seară, în transmisiune directă, dintr-un alt județ al României. Formatul producției TV moderate de cunoscutul consultant politic presupune dezbateri cu politicieni (din toate taberele), jurnaliști și reprezentanți ai societății civile, printre care avocați, afaceriști sau profesori universitari.
Emisiunea debutează vineri la București, dar informațiile noastre arată că echipa lui Gușă a contactat deja numeroși invitați pentru edițiile care vor avea loc în întreaga țară, scrie Cancan.