Accident șocant, noaptea trecută, în localitatea suceveană Vadu Moldovei. 5 oameni și-au găsit sfârșitul sub roțile unui tir, după ce mașina în care se aflau a fost izbită frontal de autotren și făcută zob, potrivit observatortv.ro
Accidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineața și s-a soldat cu moartea a cinci persoane. Echipele de intervenție au fost alertate cu privire la faptul că o mașină a fost strivită de un TIR, în apropierea comunei Vadu Moldovei din județul Suceava.
Pompierii din Fălticeni au intervenit cu o ambulanță SMURD și cu o autospecială de descarcerare. Două echipaje de la serviciul de ambulanță, de asemenea, au intervenit.
Ce au găsit salvatorii la fața locului e greu de descris în cuvinte. Mașina în care se aflau 5 oameni a fost complet strivită de TIR-ul care era înmatriculat în Turcia. Nimeni dintre cei 5 aflați în automobil nu a supraviețuit.
"Un autoturism a intrat sub un autotren în comuna Vadu Moldovei. La faţa locului au fost găsite cinci victime, încarcerate şi din neferericire, toate sunt decedate. La faţa locului au intervenit modulul SMURD de la Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, cu autospecială pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD, şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă", a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.
În acest caz, Inspectoratul de Poliție Suceava a declanșat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul și cine este vinovat de producerea acestuia.