Administrația prezidențială, în stare de ȘOC! JAF în timp ce Iohannis se afla la PARADĂ

Casa consilierului prezidenţial Delia Dinu, şefa departamentului de Protocol al Preşedinţiei, a fost călcată de hoți. Locuința din Domneşti, județul Ilfov, a fost spartă în cursul zilei de sâmbătă.

Imobilul a fost călcat de hoţi în timp ce Delia Dinu îl însoțea pe preşedintele Klaus Iohannis la paradele de la Bucureşti şi Alba Iulia.

„Poliţiştii din Ilfov au fost sesizaţi ieri, 1 decembrie, în privinţa acestui incident, iar în prezent, aceştia desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a precizat, pentru Mediafax, Dragoş Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov.

Delia Dinu este şefa Departamentului Protocol din Administraţia Prezidenţială. Ea a fost numită Consilier Prezidenţial la data de 1 iulie 2016.

Delia Dinu activat în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază în perioada 2000-2012. Între aprilie 2005 şi mai 2008 şi-a desfăşurat activitatea în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protocol al Administraţiei Prezidenţiale.

În perioada mai 2008 - august 2012 a coordonat Compartimentul Protocol al Administraţiei Prezidenţiale. În august 2012 a fost numită Consilier de Stat la Compartimentul Protocol al Administraţiei Prezidenţiale. A participat la Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol - Washington 2012 şi Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol - Seul 2014.