Nicolae Cristescu, cel care alături de Adrian Zamfir a cumpărat echipe de fotbal Rapid Bucureşti de la George Copos, a anunţat ieri că gruparea feroviară va avea în câteva zile un nou stăpân!
"Săptămâna viitoare sperăm să finalizăm negocierile cu un grup puternic de investitori. Şi-au manifestat interesul să cumpere 80% din acţiunile clubului.
Noi vrem binele Rapidului şi ne dăm la o parte dacă e vorba de oameni mai potenţi ca noi. Aceşti investitori sunt aduşi de Florin Manea, iar proiectul lor este foarte serios.
Sunt datorii foarte mari în continuare, iar eu şi Adrian Zamfir nu ne vom alege cu nici un ban de pe urma acestei posibile tranzacţii.
Toţi banii vor intra în club. Dacă nu vom reuşi să vindem, Rapidul nu va muri, însă vom recurge la vînzarea jucătorilor ca să supravieţuim!", a spus Cristescu la Digi.