Soarta lui Iohannis, decisă după prezidențiale

Soarta lui Iohannis, decisă după prezidențiale

Judecătorii ÎCCJ au decis că dosarul de incompatibilitate al candidatului ACL Iohannis se judecă abia pe 18 noiembrie, ceea ce creează incertitudini în cazul în care va ajunge președinte.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins ieri cererea ANI de a fi judecat mai devreme dosarul privind incompatibilitatea președintelui PNL, Klaus Iohannis. În consecință, dosarul se va judeca la data inițială, 18 noiembrie.

Alegeri refăcute

Experții constituționaliști consultatți de EVZ susțin că Iohannis va trebui să-și dea demisia din funcția de președinte al României, dacă este ales la 16 noiembrie, iar ulterior pierde procesul.

„Este fără precedent. Alegerile prezidențiale vor trebui repetate, Iohannis trebuie să demisioneze”, a susținut un expert constituționalist, care a dorit să-și păstreze anonimatul. Și fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu crede că demisia este singura soluție dacă președintele PNL ajunge șeful statului. În cazul în care acesta refuză să plece de bunăvoie, ANI poate fie să se adreseze ÎCCJ, fie să depună plângere penală pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, a susținut Iancu.

„Toți vor fi mulțumiți”

Candidatul ACL nu a declarat clar ce va face dacă pierde procesul cu ANI. „Trebuie să iau atitudine față de rezoluția pe care o vom avea atunci. Când o vom avea, atunci fiți sigur că voi face un pas cu care vor fi toți foarte mulțumiți”, a expediat Iohannis problema.

Președintele PNL a câștigat, la Curtea de Apel din Alba Iulia, procesul cu ANI. Fostul senator PNL Mircea Diaconu a pierdut un proces cu ANI, fiind declarat incompatibil de către ÎCCJ, dar a reușit să fie ales europarlamentar, iar mandatul său nu a putut fi invalidat, deoarece Bruxelles-ul nu e obligat să pună în aplicare sentințele instanțelor din România.

Ponta știe ce decide ÎCCJ

„Domnul Iohannis va fi declarat incompatibil pentru că, până acum, asta e practica unitară a Înaltei Curți”, a susținut premierul Victor Ponta.

El a adăugat că ACL încearcă, în acest moment, să îi apere pe parlamentarii săi declarați incompatibili, respectiv pe deputatul Ștefan Stoica și senatorul Akos Mora, pentru a bloca în Parlament pierderea mandatului. „Fac acest lucru nu din dragoste pentru domnul deputat Stoica sau pentru domnul senator Akos Mora, ci din teama că pe 18 noiembrie sau când se va judeca la ICCJ, cu siguranță și domnul Iohannis va fi declarat incompatibil”, a spus Ponta.