Un om de afaceri din Dej este judecat pentru corupție sexuală și act sexual cu un minor. Procurorii clujeni susțin că Mihăiță Codrianu, de 50 de ani, a profitat de o fată de 14 ani și a întreținut relații intime cu aceasta, totul fiind posibil cu acceptul mamei copilului.
De altfel, susțin surse judiciare, în acest dosar, pe lângă Codrianu, a mai fost trimisă în judecată și Adora Emilia Toderean, mama fetiței, pentru complicitate la act sexual cu un minor, fiind acuzată că în perioada ianuarie 2019-decembrie 2019, a asistat de cel puțin 18 ori, la violarea propriei copile.
În acest caz, procurorii de la Dej l-au urmărit pe Codrianu mai multe luni și au aflat că acesta a închiriat un apartament în oraș, unde întreținea relații sexuale cu fata de 14 ani. Imobilul a fost pus sub supraveghere timp de mai multe luni și așa au ieșit la iveală activitatea omului de afaceri.
„Din administrarea probelor a rezultat că mama fetiței a fost de acord ca omul de afaceri să întrețină relații sexuale cu minora, doar pentru ca acesta să o ajute să divorțeze de soțul abuziv și violent. Femeia are trei copii, unul major, fata de 14 ani, violată, și unul și mai mic. Așa a motivat ea decizia de a permite ca omul de afaceri să întrețină relații sexuale cu fiica ei, minoră”, spune un anchetator.
În plus, mai spun anchetatorii, Codrianu a mai încercat și cu alte minore să întrețină relații sexuale, ducându-le cu mașina lui, un autoturism BMW, estimat la câteva zeci de mii de euro, dar și promițându-le că le va face cunoștință cu celebrul Smiley.
Una dintre minore, care a fost abordată de Mihăiță Codrianu, le-a povestit procurorilor cum a fost abordată de omul de afaceri, și cum acesta i-a propus direct să întrețină cu el, relații sexuale. Totul a început într-o seară de vară, când fata venea cu vacile de la păscut. După ce a invitat-o la un restaurant, Codrianu a trecut direct la acțiune. „De asemenea, a început să îmi spună că el mă face fericită, că pot să am ce vreau pe lumea asta, tot ce îmi doresc. Mi-a spus că pleacă de tot în Portugalia şi nu se mai întoarce, că el s-a îndrăgostit de mine de un an înainte, că el ştie că eu sunt mai tânără ca el, dar i-ar plăcea ca averea lui să rămână pe mâinile mele, că şi-ar dori ca copiii lui să îmi spună mamă“, a declarat fata.
Minora a mai declarat că în anul 2018, în perioada Zilelor Dejului, Codrianu a întrebat-o dacă vrea să îl cunoască pe Smiley. Fata a mai declarat că Mihăiţă Codrianu l-a dus pe artist la ea acasă pentru a le face cunoştinţă, iar ulterior au plecat spre Dej „împreună cu artistul, dar şi cu asistenţii acestuia, unde a povestit mai multe cu artistul“.