Înainte de toate, Catedrala Mântuirii Neamului este închinată eroilor români. Primul său hram este Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ziua Eroilor. Tocmai de aceea azi a avut loc o slujbă cu totul specială, la care a participat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
Cu această ocazie, în Altarul Catedralei, la piciorul Sfintei Mese, au fost depuse numele celor 350.000 de soldaţi români care au murit pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.
Lista este una simbolică, pentru că între cei care au murit se află şi dispăruţii, deci ale căror nume nu se vor cunoaşte niciodată.
Statisticile de după prima conflagraţie a fost însă covârşitoare, în ceea ce priveşte sacrificiile umane.
Catedrala vaavea în acest fel, în locul ei cel mai sfânt, jertfa eroilor pentru unitatea naţională.
Mâine va avea loc, aşa cum se ştie, sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului.