Situație stânjenitoare pentru un celebru fotbalist francez. E implicat un site de escorte

Naționala Franței. Sursa foto: x.com

Numele atacantului Paul Pogba, capriciosul internațional francez, a fost asociat în ultimele zile cu un posibil transfer la Corinthians, iar un site de escorte s-a oferit să finanţeze salariul internaţionalului francez. Jenat, clubul insistă că nu a intrat în nicio negociere pe această temă.

Site-ul de escorte Fatal Model a postat un anunţ pe reţelele de socializare, prin care acceptă să plătească o parte din salariul internaţionalului francez.

Suma oferită de Fatal Model

Fatal Model oferă între trei şi patru milioane de reali (între 460.000 şi 620.000 de euro) în schimbul expunerii mărcii sale pe produsele clubului. În mesajul său, compania afirmă chiar că a început discuţiile cu clubul.

„Fatal Model confirmă vestea că a intrat în negocieri cu Corinthians pentru un contract de sponsorizare privind transferul lui Paul Pogba.

Vă puteţi imagina să-l vedeţi pe starul francez într-un tricou al Timão? Propunerea noastră este să lucrăm împreună pentru ca acest vis să devină realitate.”

„Ai fi foarte binevenit în Brazilia, Pogba! Te vom primi cu braţele deschise”, a adăugat compania în franceză.

Paul Pogba Sursa foto: Captură video

Corinthians refuză contractul

Anunţul negocierilor a stânjenit clubul din Sao Paulo, care a răspuns câteva ore mai târziu.

„Departamentul de marketing al Sport Club Corinthians Paulista a primit un e-mail de la Fatal Model, dar nu există negocieri în curs. Clubul mulţumeşte companiei pentru interesul său”.

Potrivit Globo Esporte, cei de la Corinthians nu sunt tocmai entuziasmaţi de ideea recrutării campionului din 2018, deoarece se consideră bine dotaţi în această zonă a jocului.

De asemenea, sunt îngrijoraţi de forma fizică a jucătorului şi de riscul de a semna cu el fără a-i cunoaşte nivelul după o lungă perioadă de inactivitate.

Paul Pogba este în prezent suspendat pentru că a fost depistat pozitiv la testosteron în august 2023.

În octombrie anul trecut, această sancţiune a fost redusă la 18 luni, permiţându-i să revină la fotbalul competiţional la 11 martie.

Nu s-a dopat intenționat

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus lui Paul Pogba pedeapsa de dopaj de la patru ani la 18 luni.

Inițial suspendat pentru patru ani în urma unui test antidoping pozitiv la testosteron, TAS a admis parțial apelul jucătorului, menționând că ingestia substanței interzise nu a fost intenționată și a fost rezultatul unei erori de prescriere a unui medic din Florida.

Deși decizia a redus perioada de suspendare, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a subliniat că Paul Pogba nu este complet nevinovat. „Fiind un jucător profesionist, el trebuie să fie mult mai atent la medicamentele pe care le ia,” se arată în motivarea TAS.