Situație ȘOCANTĂ în statul american Nevada. Un PROXENET a câștigat ALEGERILE primare republicane
- Sorana Pătra șcu
- 16 iunie 2018, 13:59
Proprietarul unor bordeluri din Nevada, SUA, câştigat alegerile primare republicane organizate în statul american unde prostituţia este parţial autorizată.
Dennis Hof are 71 de ani și îi place să se compare cu preşedintele american Donald Trump. El l-a învins în această săptămână pe deputatul în funcţie James Oscarson în alegerile primare organizate într-un district rural conservator din Nevada, promiţând scăderi de impozite şi apărarea dreptului de a deţine arme de foc, scrie Agerpres.
Partidul Republican a anunţat însă că nu îl va sprijini, fapt salutat de Dennis Hof, un om de afaceri nonconformist, care a spus că reprezentanţii acestei formaţiuni politice din Camera Reprezentanţilor din Nevada sunt „stupizi” şi „incompetenţi din punct de vedere politic”.
Dennis Hof se va confrunta în noiembrie cu democrata Lesia Romanov pentru funcţia de deputat din partea comitatului Nye în parlamentul statului american Nevada. Rivala lui a mizat în campania ei electorală pe educaţie şi pe buna gestionare a fondurilor publice şi a resurselor naturale.
Politicianul, fost angajat al Poştei americane, care a deschis apoi mai multe benzinării şi restaurante, dar şi şapte bordeluri, a fost vedeta unei emisiuni TV de tip reality-show difuzată pe postul HBO, care descria viaţa prostituatelor din unul dintre stabilimentele sale.
Criticii lui au reamintit faptul că politicianul a fost acuzat - la fel ca Donald Trump - de agresiune sexuală, deşi nu a fost pus niciodată oficial sub acuzare şi neagă acuzaţiile ce i-au fost aduse.
Alţii îl taxează de oportunist, remarcând faptul că Dennis Hof a susţinut-o în 2016 pe democrata Hillary Clinton în alegerile prezidenţiale americane, folosind adeseori sloganul "prostituatele o susţin pe Hillary".
Nevada este singurul stat american în care prostituţia este autorizată, bordelurile fiind legale doar în anumite zone rurale. Ea nu este permisă însă în Las Vegas, oraşul cazinourilor şi al prostituţiei ilegale din Statele Unite.