Sistemul de măsurare a calităţii aerului arată „FOARTE RĂU“, iar locuitorii din zonă sunt speriați.
Sistemul automat de măsurare a calităţii aerului din municipiul Sebeş a arătat, în ultimele zile, depăşiri uriașe la câţiva dintre indicatorii care sunt monitorizaţi. Chiar Primăria Sebeş a afişat pe site-ul propriu raportul din 17 februarie 2020. Indicele general este „FOARTE RĂU”, iar formaldehida a depăşit limita mazimă admisă, 0,013 mg/mc, faţă de 0,012 mg/mc, informează ziarul Unirea din Alba Iulia.
Primăria municipiului Sebeş a pus în funcţiune acest sistem, în 30 ianuarie 2020, a doua zi după un incident tehnologic de pe platforma industrială a companiei Kronospan, care prelucrează lemn. Rezultatele sunt afişate zilnic pe site-ul administraţiei, primariasebes.ro.
Incidentul din 30 ianuarie s-a produs în urma unei alarme apărute pe linia de PAL. „Uscătorul” s-a oprit automat din motive de siguranţă. Aburul de uscare împreună cu o parte din materia primă – praf de lemn – aflate în acel moment în uscător au fost dispersate în atmosferă timp de câteva zeci de minute sub forma unui fum negru. Reprezentanţii Kronospan au precizat că materia primă aflată în uscător nu era contaminată cu substanţe chimice.
Indicele aerului din 17 februarie: FOARTE RĂU
În ultimul timp, laboratorul cumpărat de Primăria Sebeş a înregistrat valori alarmante ale mai multor indicatori de poluare, printre care şi pentru formaldehidă. Potrivit rapoartelor publicate pe site-ul primăriei, în zilele de 14, 15 şi 16 februarie indicele zilnic general de calitate a aerului inspirat de sebeşeni a fost 5, adică „Rău”. Valorile au fost mult depăşite faţă de limita maximă admisă pentru „pulberi în suspensie”.
Cu alte cuvinte, trei zile la rând locuitorii oraşului au inspirat un aer „rău”, cu praf, noxe şi concetraţii aproape maxime de formaldehidă. În 14 februarie concentraţia de formaldehidă (CHOH) a fost de 0,008 mg/metru cub, în condiţiile în care limita maximă admisă prin lege este de 0,012 mg/metru cub media la 24 de ore. În 15 februarie concentraţia de formaldehidă a fost de 0,010 mg/mc iar în 16 februarie – 0,011 mg/mc. Concentraţii mari ale acestui compus chimic s-au înregistrat, de asemenea, în 9 şi 10 februarie când din nou indicele de calitate a aerului a fost 5 – „Rău”.
Datele măsurate în ultima vreme au indicele general ”Rău”
În ceea ce priveşte pulberile în suspensie (praf, noxe), în 16 februarie, în intervalul orar 19.00 – 24.00, valorile au oscilat între 118 – 171 micrograme/metru cub la PM2,5 şi între 131 – 192 micrograme/metru cub în acelaşi interval orar. În 16 februarie, valoarea medie înregistrată a PM 2,5 a fost 74,27 micrograme/metru cub, iar a PM10 de 81,53 micrograme/metru cub. Legea Mediului impune ca limita zilnică maximă admisă să fie de 50 micrograme/metru cub. Aceste măsurători alarmante au determinat, cel mai probabil, ca raportul din 17 februarie să nu mai fie publicat pe site-ul Primăriei. De obicei, aceste date sunt afişate în cursul serii, cu referire la măsurătorile realizate în ziua respectivă. Luni, 17 februarie 2020, raportul nu a mai fost disponibil.
Indicele pentru formaldehidă din 16 februarie foarte aproape de limita maximă admisă
Sistemul de măsurarea şi monitorizare a calităţii aerului de la Sebeş poate fi amplasat în puncte fixe pe raza oraşului, în prezent aflându-se în cartierul Mihail Kogălniceanu, la câteva sute de metri de platforma industrială Kronospan. Sistemul este format din cabina de monitorizare, care are în componenţă următoarele componente: analizor de monoxid de carbon, analizor de oxizi de azot, analizor de dioxid de sulf, analizor de ozon, analizor de benzen, analizor de pulberi în suspensie, analizor de formaldehidă, staţie meteo cu senzori meteo independenţi. Laboratorul a costat 1.357.14 lei, fără TVA.