Potrivit CV-ului, Maria Lazăr este născută în 1939, este măritată și are un copil. A absolvit Facultatea de Sociologie și Psihologie și are un doctorat în Filosofie. Spune că știe trei limbi străine, franceză, rusă și engleză. Între 1977 și 1989 a fost vicepreședinte al Consiliului municipal și județean Buzău.Din 2000 până în 2004 a fost deputat PSD, iar din 2004 până în 2009 expert parlamentar la Camera Deputaților. Din 2009 și până în prezent este colaborator al Grupului PSD la Camera Deputaților. Din 2012 și până în prezent este membru în Consiliul Național de Combatere a Discriminării. 

Printre candidații preferați și susținuți de PSD se numără Coste Marius și Dan Tănase. Alți candidați pentru o funcție de membru în Colegiul Director al CNCD sunt Istvan Haller, Gloria Elena Ionescu și Mihaela Mândrea Muraru.