Situație explozivă în Opoziție. Nicușor Dan pune pe jar alianța USR-PLUS
- Cora Muntean
- 17 septembrie 2019, 08:02
Fondatorul USR Nicușor Dan s-a înscris în competiția internă pentru desemnarea candidatului formațiunii la Primăria Municipiului București.
El nu mai este membru al formațiunii, s-a înscris doar provizoriu atunci când Dan Barna a avut dificultăți să înscrie la Tribunal alianța cu PLUS. Totuși, crede că USR va accepta candidatura lui. Nicușor Dan se bazează pe faptul că un sondaj, comandat și făcut pe bune, spune el, îl creditează cu 30 la sută, la mare distanță de candidatul PLUS Vlad Voiculescu.
Ca urmare a rezultatelor acestui sondaj, Roxana Wring, președinta USR București s-a retras din competiție. De fapt, ea a ieșit din grațiile echipei Barna după ce a candidat pentru un loc în Biroul Național pe lista USR echilibrată, care se vrea un liant între echipa dură a liderului și opoziția, la fel de dură, creată în interioul partidului. Roxana Wring știe că nu are nicio șansă să câștige fotoliul de Primar General și face piruete și către Nicușor Dan și către Vlad Voiculescu cu speranța că va obține funcția de viceprimar.
Nicușor Dan a explicat, ieri, pentru Evenimentul zilei, că nu există un impediment să candideze în interiorul partidului ca independent și că liderii partidului vor respecta principiile pe care a înființat el partidul.
Pe de altă parte, și în PNL, unde Nicușor Dan a fost în vizită, are un grup de susținători. Mai precis cei care nu agreează candidatura lui Rareș Bogdan. Însă, acolo problema candidatului la locale se va clarifica după alegerile prezidențiale.
Nicușor Dan a pus alianța într-o situație delicată: au de ales între a arunca în luptă un candidat cu șanse minime, pe Vlad Voiculescu, pentru a-i da satisfacție lui Dacian Cioloș, sau să procedeze la o competiție internă urmată de o confruntare între candidatul USR și al PLUS și, în final, să meargă pe mâna celui mai bine cotat.