Situație dramatică semnalată de dr Horațiu Suciu. Românii refuză să-și mai doneze organele! | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”

Sâmbătă spre duminică, pe parcursul a șapte ore de muncă istovitoare, dr Horațiu Suciu, coordonatorul Institutului de Urgență de Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, a reușit să salveze viața unui pacient care avea nevoie urgent de o inimă nouă. Chirurgul atrage însă atenția asupra contextului dificil în care a reușit această operație

Evenimentul zilei continuă campania începută anul trecut, campanie de susținere a activității de transplant în România, mai ales că semnalele de alarmă trase în trecut sunt întărite acum de realitatea dură în care este prinsă această activitate delicată. Cel mai bun exemplu s-a consumat ieri la Tg Mureș, acolo unde o echipă condusă de dr Horațiu Suciu a realizat primul transplant de cord din acest an, receptor fiind un pacient de 49 de ani, aflat într-o stare foarte gravă. Dincolo de acest succes medical, dr Suciu a oferit detalii cutremurătoare: „Au fost câțiva potențiali donatori, dar toți de la care speram să fie un acord, fiind eligibili, în acest an au refuzat donarea. S-au făcut în țară 11 - 12 prelevări de organe, dar în niciuna dintre acestea cordul nu era eligibil pentru transplant. Consider că rata refuzului a crescut, deși nu am făcut un studiu, dar impresia mea este că a crescut rata refuzului și este o condiționalitate multiplă vizavi de această situație”.

Pledoarie pentru un gest nobil

Deși epuizat după efortul teribil depus în noaptea de sâmbătă spre duminică, dr Horațiu Suciu a ținut să sublinieze: „Mă pun în situația unui cetățean care se informează din presă și nu pot să văd decât că în jurul transplantului s-a făcut o mare controversă și, evident, până când se lămuresc lucrurile respective există o reticență în a dona. Dar nu s-a schim- bat absolut nimic. A dona este un lucru nobil și nu trebuie să uităm că o parte a celor care donează inima sau alte organe continuă să trăiască în trupul altuia. E nobil să salvezi o viață”.

Cerând sprijinul întregii societăți, dr Horațiu Suciu a mai adăugat: „E ușor să blamezi un lucru care e greu de făcut. (...) Există controverse cu privire la cum sunt aleși pacienții pentru transplant. Aceștia sunt aleși în funcție de grupa sangvină. (...) Înaintea pacientului din București, pe lista de așteptare se aflau încă doi tineri - un bărbat de 37 de ani și o tânără de 30 de ani -, care, între timp, au decedat. Lista este foarte fragilă, pacienții așteaptă cu sufletul la gură un transplant. Presiunea este mare atât pe ei, cât și pe personalul medical”.

Ministrul și demonizarea

Florian Bodog, ministrul Sănătății, a comentat: „Această demonizare a transplantului cred că ne-a făcut foarte mult rău tuturor, a făcut rău sistemului, celor care își desfășoară activitatea în acest domeniu și pacienților care așteaptă cu disperare transplantul”.

Donator la 19 ani

Prima intervenție de transplant cardiac din țară a început sâmbătă noaptea, la ora 1.00, și s-a finalizat la ora 8.00, iar de aceasta a beneficiat un bărbat din București, aflat pe lista de transplant de peste un an, donatorul fiind un tânăr de 19 ani, din județul Harghita, care și-a pierdut viața într-un accident rutier.

Trei spitale închid programele

Doctorul Victor Zotta, coordonatorul programului național e transplant, a confirmat situația dificilă în care se zbate acest domeniu important al medicinei: „Numărul de donatori și implicit de transplanturi a început să scadă începând cu vara anului trecut. Lucrurile nu stau foarte bine. Avem în jur de 20 de donatori de la care s-au înregistrat organe și țesuturi în momentul de față. În general, în perioada asta aveam mai mulți. Sunt în țară trei spitale care vor să își închidă programele de declarare a morții cerebrale și de declarare a donatorilor - Pitești, Ploiești și Tulcea. Ne-au informat deja în scris”.

Tunurile pe Vlad Voiculescu

Dr Horațiu Suciu a atras atenția asupra situației dramatice în care se zbate activitatea de transplant încă de anul trecut, în cadrul unui material prezentat în exclusivitate de Evenimentul zilei (foto facsimil). La acea dată, profesorul de la Tg Mureș era foc și pară pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății în guvernul tehnocrat: „În loc să-mi trimiți pe cap controale care să verifice dacă am sau nu diplomele necesare pentru a efectua transplanturi, asta după ce am efectuat deja 50 de asemenea operații delicate, mai bine ai fi socotit din nou bugetul care ne-a fost alocat. Domnul ministru Vlad Voiculescu ar fi trebuit să știe că finanțarea se face după niște criterii stabilite în urmă cu zece ani! Mai precis, se face după ureche”.

Finanțarea, o aiureală!

Dr Suciu critica dur, la finalul anului trecut, politica ministerului: „Noi, la Târgu Mureș, ne-am depășit de două ori bugetul, în condițiile în care am realizat unsprezece transplanturi. Finanțarea este complet aiurea. Nu finanțăm proceduri, noi decontăm facturi. Nu avem costuri reale, nu plătim efectiv o operație, ca să se simplifice totul. Decontăm tifon, seringi, mănuși etc, de parcă în asta ar consta un transplant. De ce nu se schimbă mecanismul? Să faci transplant în România este strict o chestiune de orgoliu profesional. Pierdem, de fapt, bani. Vă spun sincer că este foarte ușor să renunțăm la această ativitate. Doar pentru că ne place și pentru că salvăm vieți nu înseamnă că trebuie să fim luați în râs. Mă îndoiesc că ministrul Sănătății nu știe că centrul nostru este singurul din țară care, de trei ani, are o activitate continuă în transplantul de inimă”.