Sute de oameni au rămas blocaţi pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. Mai multe zboruri au fost amânate din cauza unor defecțiuni.
Situaţia este greu de descris pe cel mai mare aeroport al României, Henri Coandă, Otopeni. Cel puțin 14 zboruri prezintă întârzieri semnificative, din cauza unor defecțiuni la aeronave.
La terminalul plecări, aeronavele TAROM care ar fi trebuit să plece spre Timișoara, Cluj-Napoca și Munchen nu au mai decolat. Probleme au și cursele Wizz Air spre Birmingham, Sheffield, Torino, Blue Air spre Bruxelles, KLM și Air France spre Timișoara și Cluj-Napoca.
Întârzierile sunt de cel puțin două ore pentru avioanele TAROM defecte. Se pare că sunt implicate două aeronave.
Situația la terminalul sosiri, de asemenea, este cu probleme. Zborurile Air Baltic și TAROM de la Paris au întârzieri mari, la fel ca cel al Wizz Air de la Dortmund.
Informațiile sunt afișate în timp real:
Compania Națională Aeroporturi București depune toate eforturile necesare pentru a publica pe acest site informații corecte privind cursele aeriene, însă nu-și asumă nicio răspundere privind acuratețea lor. Pentru a vă asigura că informațiile sunt exacte, vă recomandăm să contactați companiile aeriene.
Panoul cu lista întârzierilor o puteți analiza pe site-ul oficial al aeroportului Otopeni.