Situație ALARMANTĂ, în SISTEMUL de PENSII din România. Milioane de PENSIONARI nu primesc banii MERITAȚI. „Se FURĂ PE CAPETE!”

Situația pensiilor din România este una deplorabilă, în condițiile în care cei în vârstă care se încadrează pentru a primi banii de la stat nu primesc suma cuvenită. De cele mai multe ori, spun avocații pensionarilor, problemele de calculare duc la o pensie mai mică, din cauza faptului că nu se iau în calcul orele suplimentare, al 13-lea salariu, primele încasate de foștii salariați sau sâmbetele și duminicile lucrate.

În cazul în care pensionarii ajung să își ceară drepturile, dovedirea greșelilor făcute de casele de pensii necesită muncă anevoioasă, iar procesele care ajung în fața instanțelor de judecată durează foarte mult, conform unei anchete publicate de Știrile Pro TV.

Marile probleme ale sistemului de pensii din România sunt birocrația excesivă, lipsa de personal din instituțiile statului, dar și contradicțiile care apar în legislația țării.

 

În acest fel, în jur de trei milioane de cetățeni au probleme în ceea ce privește primirea pensiilor cuvenite. Autoritățile nu țin cont de sporurile primite, în multe cazuri, în ciuda faptului că respectivii contribuabili și-au plătit dările către stat.

Președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, Gheorghe Chioaru, este deja obișnuit cu astfel de probleme, pe care le aud aproape zilnic de la pensionarii care vin să îi ceară ajutorul.

„Nu li s-a trecut vechimea în munca la grupele de muncă, nu au fost trecuţi la categoria de muncă. Realitatea asta este: se fură pe capete, se fură pe capete!”, a spus reprezentantul CARP.