Gică Hagi, antrenorul echipei Viitorul, a susținut o conferință de presă înainte de meciul cu Academica Clinceni care se va disputa duminică. El a vorbit și despre echipa națională și a criticat în termeni duri situația.
Hagi a acuzat că există anumite interese în promovarea unor jucători și în criticarea selecționerului Cosmin Contra.
„Când nu se îndeplineşte un obiectiv, începem dezbateri despre cine vine pleacă, cine pleacă. Eu am văzut în aceste două săptămâni că se încearcă să se manipuleze şi să se împingă în anumite direcţii. Nu e corect și nu e normal! Probabil e ceva românesc, ca în momentele grele să începem să vorbim foarte mult şi să împingem în direcţia care convine unuia sau altuia.
Sunt acele interese despre care am vorbit la un moment dat, care au existat şi în aceste două săptămâni. Am văzut foarte multe interese! Adică «promoţionat» jucători, atacat antrenori și jucătorii. Totdeauna sunt făcute toate conştient de majoritatea, inclusiv de colegi de-ai mei, care s-au lăsat duşi cu jocul asta.
Mai sunt două meciuri importante. A lipsit atât de puţin să câştigăm acest meci de acasă (n.r. cu Norvegia). Cu toţii ne dorim calificarea. Când eşti în faţa unei calificări, trebuie să fii pozitiv, să aştepti și să emani un spirit de unitate”, a declarat Gică Hagi la conferința de presă, scrie gsp.ro.