Speranța că noul acționar al clubului Dinamo București va veni cu bani și va duce lucrurile într-un sens bun, s-a năruit rapid.
Vinerea trecută, societatea Red& White a preluat 80.7 la sută din acțiunile societății care administrează clubul de fotbal Dinamo București. Cei care au vândut aceste acțiuni sunt Dorin Șerdean și Asociația „Peluza Cătălin Hîldan”.
După momentul scurt de bucurie a venit și trezirea la realitatea curentă, și anume că noul acționar nu vrea să plătească datoriile restante, aici fiind incluse și salariile jucătorilor, care nu sunt achitate din lunile aprilie și mai 2023.
„Noii acționari nu vor da bani imediat. Dar schimbarea aceasta ar trebui să vă convingă că în mai sau în iunie vă veți primi banii”, le-a spus Vlad Iacob, administratorul special de la Dinamo București, fotbaliștilor legitimați la clubul care acum joacă în lica a două.
Există pericolul ca Dinamo București să nu mai primească licența de joc, dacă nu își va achita datoriile față de fotbaliști și de angajați.
Data limită este 30 aprilie
Cu toate astea, data de 30 aprilie 2023 pare una capitală pentru soarta lui Dinamo București. În planul de reorganizare se arată că datorile restante către jucători, la data de 31 decembrie 2022, să fie achitate până la data de 30 aprilie.
Numai că, Dinamo nu are încasări din drepturi de televizare și nici nu vinde jucători, drept pentru care banii nu pot să vină decât de la noii acționari.
Datoriile totale ale clubului sunt de peste opt milioane de euro, către ANAF, alți furnizori de servicii și salarii către angajați. Doar fostul antrenor de la Dinamo, Dușan Uhrin are de încasat 12.800 de euro, informează gsp.ro.
Cine sunt noi acționari
Din primele informații, societatea comercială care a devenit acționar majoritar la Dinamo București este condusă de Eugen Voicu, prieten cu Nicolae Badea, Andrei Nicolescu și Dorin Iacob, tatăl administratorului special Vlad Iacob.
”Eu pot să spun că sunt niște oameni cu un nivel de profesionalism foarte ridicat. E vorba despre un grup de antreprenori. Andrei Nicolescu are și experiența frumoasă a proiectului Rapid. Pentru Dinamo urmează o perioadă încărcată, de reconstrucție, în care trebuie să refacem comunicarea cu suporterii”, a spus Vlad Iacob.