Site-urile EEC cresc semnificativ. EvZ.ro, avans robust în topul numărului de citiri

Analiza audiențelor online ale lunii noiembrie ne arată că toate site-urile gestionate de Editura Evenimentul Zilei sunt în creștere, devansând clar concurența.

Dintre acestea, evz.ro a înregistrat un scor important care îl așază în poziția de campion al lunii noiembrie.

Astfel, conform datelor oficiale, evz.ro a devansat site-uri de mare notorietate precum stirileprotv.ro, stiripesurse.ro, playtech.ro, hotnews.ro, mediafax.ro, antena3.ro sau gândul.ro, ajungând la 47,3 milioane de afişări şi 5.3 milioane de unici.

Evz.ro a înregistrat o creştere cu 5.49% în luna noiembrie faţă de luna octombrie. Site-urile concurente au înregistrat de asemenea creşteri în luna noiembrie, excepţii fiind stiripesurse.ro, stirileprotv.ro, hotnews.ro şi romaniatv.net.

Capital.ro, vârful de lance al publicațiilor Editurii Evenimentul și Capital, își menține poziția și continuă cursa spre primul loc al site-urilor românești de știri, înregistrând și el o creştere în luna noiembrie, ajungând la 58,09 milioane afişări şi 6,6 milioane unici.

De menționat că, în timp ce site-ul nostru a crescut, site-urile concurente capital.ro au avut un trend preponderent descendent în luna noiembrie excepţii fiind dcbusiness.ro şi money.ro.

Cele mai noi produse ale EEC, site-urile evenimentulistoric.ro și retetesivedete.ro, au înregistrat creșteri, la rândul lor, în luna noiembrie, primul ajungând la 898.224 de afişări şi 337.359 unici, iar cel de-al doilea la 3,3 milioane de afişări şi 919.092 unici.