Sir Sebastian Coe va primi cea mai înaltă distincție oferită de COSR

Vicepreședintelui Federației Internaționale de Atletism (IAAF) i se va decerna, mâine, la sediul Comitetului Olimpic Sportiv „Colanul Olimpic”.

Sir Sebastian Coe, vicepreședinte al Federației Internaționale de Atletism (IAAF) va veni în România pentru a participa la o ceremonie organizată de Comitetul Olimpic Sportiv Român. El va primi din partea lui Alin Petrache, președintele COSR, „Colanul Olimpic”, cea mai importantă distincție oferită de forul sportiv român. Evenimentul se va desfășura în incinta Casei Olimpice din București (sediul COSR).