Aşa cum „Evenimentul zilei” a anunţat încă de luni, Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD l-a exclus ieri pe Valeriu Zgonea din partid, cu unanimitate de voturi. Acesta ceruse demisia lui Liviu Dragnea, după ce liderul social- democraţilor a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul „Referendumul”. Încă de duminică seară filialele PSD au început să se declare împotriva lui Zgonea. Dragnea s-a abţinut ieri la votul excluderii preşedintelui executiv. În schimb, baronii – coordonaţi de Codrin Ştefănescu – s-au asigurat că Zgonea e executat.


Cronica unei excluderi anunţate

Potrivit surselor EVZ, social- democraţii s-au îngrămădit, la propriu, să-şi reconfirme susţinerea pentru Liviu Dragnea şi să-l critice pe Valeriu Zgonea, pe care l-au acuzat de „trădare” şi de „jocuri oculte, subterane”. Discursurile exprimate de Mihai Tudose şi de Rovana Plumb au fost destul de acide, cei doi reiterând faptul că nu s-ar fi ajuns aici dacă Zgonea îşi dădea demisia încă de luni.


FOTO: Valeriu Zgonea



Acuzat că face jocurile binomului şi ale masoneriei

Paul Stănescu (PSD – Olt) a precizat că nu mai poate fi coleg cu cineva care s-a poziţionat în exteriorul partidului, iar Codrin Ştefănescu, deşi a vorbit mai puţin decât în şedinţele BPN, l-a pus la zid pe Zgonea, insinuând, din nou, că face jocurile binomului SRI-DNA şi ale masoneriei. Deşi s-a abţinut să voteze excluderea, până şi finul Claudiu Manda (PSD Dolj) a apreciat că naşul a greşit nepardonabil.



Deşi a luat cuvântul în repetate rânduri şi a răspuns ironic valului de acuzaţii, Zgonea nu prea a fost ascultat de colegi, aceştia fiind interesaţi de acuzaţii, nu de explicaţiile preşedintelui executiv. Dornici să-şi dovedească susţinerea pentru Dragnea, mulţi i-au întors spatele, la propriu, sau au preferat să-şi butoneze telefoanele. Când Zgonea a reafirmat că, din punctul său de vedere, Dragnea ar trebui să-şi înainteze demisia, în sală au izbucnit exclamaţii şi comentarii dezaprobatoare. Sursele citate susţin că Zgonea a fost acuzat de „trădare” şi „inconştienţă congenitală”, pe motiv că dosarul „Referendumul” ar fi unul politic, care priveşte întregul PSD. Dragnea s-a mărginit să-i spună că a greşit şi a tot repetat că situaţia e tristă.


FOTO: Liderii partidului s-au aliniat în spatele lui Dragnea și l-au acuzat pe Zgonea că face rău PSD




Dragnea: „Voi demisiona din Parlament”

După excludere, ajuns în faţa camerelor de luat vederi, Zgonea a apreciat că decizia e profund nedreaptă: „Mi-am amintit de Inchiziţie şi de ideea în care, dacă exprimi o opinie, automat eşti condamnat pentru că ai o opinie. În loc să plece el, plec eu”.

În replică, Dragnea a anunţat că e probabil să-și dea demisia, săptămâna viitoare, din funcţia de deputat. De asemenea, el a precizat că, în ultimele luni, PSD a fost demonizat, iar Zgonea prezentat drept salvatorul statului: „Am auzit în ultimele luni câteva zvonuri (…) şi anume faptul că cineva transmitea în multe locuri că PSD este un monstru politic care are ca obiectiv să distrugă instituţiile statului, să distrugă statul, să bulverseze toată legislaţia din România şi că doar Mihai Viteazul era singurul care se opunea acestui demers împotriva statului român”, a spus Dragnea, punctând că PSD nu stă în Mihai Viteazul.

PSD are majoritatea

Potrivit surselor EVZ, Victor Ponta nu este tentat să se întoarcă în prima line a politicii acum, chiar pe ultima sută de metri a actualei legislaturi parlamentare şi într-un context încă tulbure pentru PSD. Cel mai probabil, săptămâna viitoare vor fi vehiculate şi alte nume pentru şefia Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care pesediştii n-au dezbătut, la CExN, această problemă.

Dacă Ponta va accepta până la urmă propunerea lui Dragnea, propulsarea sa la preşedinţia Camerei ar putea fi făcută fără nici cea mai mică problemă, PSD având majoritatea. Fostul premier ar beneficia de voturile deputaţilor UNPR şi ALDE, nefiind deloc exclus să fie susţinut şi de aleşii minorităţilor naţionale, în virtutea bunelor relaţii pe care le are cu aceştia. Totodată, Ponta ar putea aduna şi voturile deputaţilor independenţi.


FOTO: Paul Stănescu (Olt), în mijloc, unul dintre baronii care i-au cerut lui Zgonea să-și dea demisia



Pe scaunul de șef al Camerei Deputaților e posibil să se așeze Ponta

Liviu Dragnea intenţionează să-l promoveze pe Victor Ponta în fruntea Camerei Deputaţilor, în locul lui Valeriu Zgonea, exclus ieri din PSD, numai că fostul premier nu a dat un răspuns clar.

Potrivit surselor EVZ, Dragnea i-a sugerat deja lui Ponta că îl vizează pentru o astfel de „promovare”, încă de marţi, cu prilejul unei discuţii între patru ochi, dar fostul premier – actualmente plecat la Istanbul – a spus că nu e tentat de ofertă, deşi a lăsat să se înţeleagă că va reflecta, totuşi, la această chestiune.



Motivaţia unei dezminţiri

Însă, în faţa camerelor de luat vederi, Liviu Dragnea a negat că i-ar fi făcut o astfel de ofertă lui Ponta, deşi a recunoscut că a avut o scurtă întâlnire cu acesta, în cursul zilei de marţi. „Nu i-am propus lui Victor Ponta să fie preşedintele Camerei Deputaţilor”, a insistat el.

Totuşi, întrebat dacă expremierul ar putea reprezenta o opţiune, Dragnea a comentat: „Victor Ponta e pregătit pentru foarte multe funcţii, pentru toate funcţiile. Punctul meu de vedere o să-l exprim în BPN. Nu este o decizie uşoară, ci trebuie cântărită foarte bine. Contează foarte mult şi părerea grupului parlamentar din Cameră (…) În primul Birou Permanent Naţional vom lua o decizie privind succesorul de la Camera Deputaţilor în condiţiile în care se eliberează”, a spus preşedintele PSD.

El a adăugat că, „teoretic şi firesc”, poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi eliberată, dar există nişte proceduri parlamentare referitoare la revocarea din funcţie a lui Valeriu Zgonea.