Dorin Popa, cunoscutul “povestitor de vinuri”, a anunțat miercuri, la Oradea, această premieră, în timp ce lansa o altă acțiune fără precedent.
„Cultura și civilizația vinului în mediul universitar” este o inițiativă inedită în România, a universitarului și oenologului Dorin Popa. Acțiunea a fost anunțată miercuri, 16 noiembrie, cu prilejul inaugurării noii imagini a Aula Magna a Universității Oradea.
Demersul prin care se urmărește popularizarea consumul conștient și responsabil de vin în rândul tinerilor se dorește a fi multiplicat și la nivelul altor comunități academice din țară. O astfel de acțiune a fost îmbrățișată de conducerea Universității Oradea, deoarece prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, consider că activitățile extracuriculare sunt, deopotrivă, importante pentru studenți și cadre didactice. Acestea educă și formează oameni. Evenimentul este doar primul dintr-o serie de activități care își propun să promoveze cultura și civilizația vinului.
Oradea va da trendul
La nivelul Universității din Oradea există chiar „intenția de a inova și breveta soluții pentru acest domeniu”. Dorin Popa, cadru didactic al Facultății de Protecția Mediului, și-a exprimat speranța că proiectul inițiat de el va duce vinul „din zona băuturii, acolo unde merită, relevându-i valențele legate de: istorie, geografie, ritual”.
Vinul, spune dr. ing. Dorin Popa, înseamnă 8.000 de ani de istorie, 18 soiuri de struguri, cultivate în toate colțurile lumii, și „produsul la care nu trebuie să te oprești niciodată la prima dragoste”. Dorin Popa, din poziția de președinte al Asociației „Millésime”, a anunțat că soiul Fetească Regală, unicul strugure căruia i-a fost dedicată o zi internațională, „soi reprezentativ pentru tradiția viticolă din Transilvania și din România”, va avea „singura statuie dedicată strugurelui din lume”.
Acesta va fi inaugurate la Mediaș, chiar la propunerea orădeanului.Va avea 3 metri inălțime, va fi finanțată din zona privată. Creația aparține lui Adrian Popescu, specialist in arte plastice, expert european pentru programe culturale și relații publice/mass media și cadru didactic asociat mediului academic” si va fi realizata fizic din bronz de artistul Cristian Crestinconv, membru al Uniunii Artistilor Plastici din România, absolvent al Universității Naționale de artă Bucuresti.3 metri înălțime, 3 frunze și 33 de boabe de strugure sunt datele care defines statuia.
Intenția este de a finanța statuia prin personalizarea fiecarui bob de strugure cu logo-ul cramei, companiei sau persoanelor care vor sponsoriza realizarea statuii.Dorin Popa a subliniat că, pe lângă importanța sa științifică, proiectul lansat la universitate va face ca „Oradea să dicteze trendul național în materie de vin”.