O singură plată pe an şi Formular unic, în locul Declaraţiei 600

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici (foto), a anunţat ieri că, odată cu eliminarea Declaraţiei 600, va exista un Formular unic, care va fi depus o singură dată pe an şi va genera o singură plată. El spusese, la sfârşitul săptămânii trecute, că nu vom avea cinci formulare, cum sunt astăzi, ci va fi un singur formular pe care contribuabilul să-l depună în acest an.

„Facem o dată unică pentru depunerea formularului și o singură plată, în timpul anului. Se va merge pe venit estimat, și nu pe realizat, astfel încât omul face o estimare proprie, iar plata va fi aferentă acestei estimări. Și nu anticipată, ci în parcursul anului”, a precizat Teodorovici. Potrivit ministrului, în această săptămână formularul unic va fi prezentat public, urmând să intre în vigoare în prima parte a lunii martie. Ministrul a mai precizat că noul formular va permite şi posibilitatea redirecţionării a 2% din impozitul pe venit pentru un anumit ONG, pentru o perioadă de mai mulţi ani.

„Formularul unic, care va avea şi rubrică dedicată acestui transfer de 2% din impozitul pe venit, ca să nu mai vină fiecare la ghişeu cu, poate, sute de formulare, neştiind dacă CNP-urile sunt ale persoanelor care cu adevărat au dorit să facă acel transfer. Dar odată cu noul formular, se rezolvă şi problema aceasta a ONG-urilor sau transferul către ele a unor sume”, a declarat el. Teodorovici a exclus posibilitatea ca unele ONG-uri să nu îşi mai poată desfăşura activitatea din cauza modificărilor aduse.