Singur Acasă. Poate cel mai vizionat film din perioada Sărbătorilor de iarnă. Producția a marcat generații și are succes și astăzi, la 34 de ani de când a fost produsă. Iată câteva amănunte din spatele camerelor, care au rămas în istorie.
Singur Acasă. Cinci secrete legate de fimări
Filmul a fost inspirat de o călătorie reală în familie
Scenaristul filmului, venerabilul John Hughes, era în drum spre Europa pentru prima dată cu familia sa și s-a gândit din întâmplare: „Ce-ar fi dacă unul dintre copii ar rămâne în urmă?” După cum povestește fiul său, James Hughes, el și-a notat ideea și a scris prima versiune a scenariului filmului în doar nouă zile (!) după ce s-a întors acasă.
Robert De Niro a fost inițial ofertat pentru un rol principal
Producătorii au vrut ca el să joace rolul lui Harry, unul dintre hoții neîndemânatici, dar el a refuzat. Joe Pesci, colegul lui Robert din Goodfellas, a acceptat în cele din urmă rolul.
Zăpada nu a fost inclusă în bugetul filmului - dar apoi a venit viscolul
Producătorii nu-și puteau permite zăpadă artificială, dar după ce a nins și omătul a acoperit întregul platou în a doua zi de filmare, nu au avut de ales decât să cheme utilajele de desăzăpezire, pentru a putea filma. Totuși, nu toată zăpada a fost reală. O altă recuzită folosită pentru a imita zăpada? Fulgii de piure de cartofi. Aceștia pot fi observați chiar la final, când începe să ningă în fața casei lui Kevin.
Joe Pesci l-a evitat pe Macaulay Culkin pe platoul de filmare
Se pare că actorul a vrut să se asigure că lui Macaulay chiar îi era frică de el (și, în consecință, de personajul Harry).
Macaulay Culkin încă o numește pe Catherine O'Hara, „Mami”
În anul 2012, cei doi s-au întâlnit din întâmplare pentru prima dată după mulți ani. „El a spus: „Mami!”, iar eu am spus: „Iubitule”, a povestit actrița. „Iar soțul meu, care de obicei este calm în legătură cu aceste lucruri, a spus: 'OK, așezați-vă. Fac o poză!"”
Strigătul lui Kevin s-a produs accidental și a devenit cel mai cunoscut moment al filmului
Scena cu aftershaveul a fost concepută diferit în scenariu. „Dar la prima dublă, el și-a plesnit fața și și-a ținut mâinile lipite de față ca și cum tocmai și-ar fi pus superglue pe față, iar mâinile i-au rămas complet nemișcate în timp ce țipa ca în tabloul lui Edvard Munch. De aceea era un copil atât de interesant: Nimeni altcineva nu ar fi făcut asta”, avea să povestească regizorul Chris Columbus.