Evenimentul Zilei > Politica > Sindicatul „Apărarea” atacă Guvernul. Proteste din partea Fabricii de Arme Cugir
Sindicatul „Apărarea” atacă Guvernul. Proteste din partea Fabricii de Arme Cugir

Sindicatul „Apărarea” atacă Guvernul. Proteste din partea Fabricii de Arme Cugir

Sindicatul „Apărarea” de la Fabrica de Arme Cugir a trimis, recent, o scrisoare adresată Guvernului României în care își exprimă dezacordul față de decizia ministerului Economiei de a înființa la Plopeni o întreprindere pentru montatrea puștilor de asalt „Beretta”. Sindicaliștii au anunțat că își vor asuma dreptul de a protesta din cauza acestei decizii.

„În timp ce Societatea Fabrica de Arme Cugir S.A. se străduiește pentru a omologa o armă de asalt de calibrul NATO, fără sprijin de la acționarul majoritar – statul român- Guvernul României a considerat că este mai simplu să achiziționeze un produs din afara țării, în loc să sprijine fabricarea acestei arme, de aceeași performanță, în România. O decizie care ne nemulțumește și față de care ne rezervăm dreptul de a organiza acțiuni de protest în perioada următoare”, potrivit Ziarului „Unirea".

Membrii sindicatului nu înțeleg de ce ministerul Economiei, condus de Niculae Bădălău, preferă să colaboreze cu o firmă străina în defavoarea unei firme românești producătoare de armament de infanterie. „Apărarea” mai atrage atenția și asupra altor probleme pentru societățile din industria de apărare, cum ar fi problemele tehnologice, condițiile de muncă asemănătoare cu cele din Al doilea război mondial, salarizarea apropiată de pragul minim pe economie și lipsa personalului.

 

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.