Sindicatele protestează împotriva majorării timpului de lucru în UE
- Adam Popescu
- 3 decembrie 2008, 16:40
Numeroase sindicate europene protestează la Strasbourg împotriva unei revizuiri a legii muncii, care ar urma să majoreze numărul săptămânal de ore de lucru pentru angajaţii din Uniunea Europeană, informează AFP.
Astăzi, Parlamentul European dezbate pentru a doua oară măsura, care propune majorarea timpului de lucru săptămânal la 48 de ore. Mai mult, parlamentarii dezbat posibilitatea ca angajaţii să muncească, opţional, mai mult de 48 de ore.
Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) a denunţat acordul încheiat în iunie de ţările membre UE.
Dacă măsura va trece de votul sesiunii plenare de astăzi, angajaţii trebuie să lucreze în jur de nouă ore şi jumătate pe zi, adică 48 de ore pe săptămână.
Potrivit acestei reglementări, muncitorii temporari trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca şi cei permanenţi încă din prima zi de lucru, iar angajatorii trebuie să le acorde repaus compensator oamenilor dacă perioadele normale de repaus nu au fost folosite.
Directiva face referire şi la situaţia angajaţilor cu mai multe contracte. Timpul de lucru trebuie să fie calculat ca suma perioadelor de muncă prestate prin fiecare contract.
În România, timpul de lucru săptămânal reglementat prin Codul Muncii este de 40 de ore.