Sindicaliștii din administrație au anunțat că se retrag de la negocierile cu Guvernul pe marginea legii salarizării. Într-un comunicat de presă, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici afirmă că atitudinea Guvernului este profund discreționară în raport cu creșterile salariale ale anumitor categorii de bugetari.

“Dubla măsură în modul de abordare și recunoaștere a drepturilor salariale ale diferitelor categorii de bugetari ne obligă pe noi, funcționarii publici să reacționăm într-un mod radical, atât prin inițierea de acțiuni atât de natură sindicală cât și prin intermediul instanțelor de judecată pentru recunoașterea drepturilor noastre”, se arată în comunicatul SNPF, citat de Viața liberă.
Creșterile salariale ale diferitelor categorii de bugetari – înalți demnitari, aparatul guvernului, preşedinţia – stabilite prin ordonanțe de urgență, precum și promisiunile pentru alte categorii (medici, profesori), tot prin ordonanțe de urgență, nu fac altceva decât să împiedice adoptarea multaşteptatei legi unice de salarizare din sistemul bugetar și menținerea funcționarilor publici și a personalului contractual la un nivel de subzistență, consideră reprezentanții angajaților din administrație.
Sindicaliștii mai spun că Executivul se preocupă de acele categorii sociale care câștigă peste 2.000 de lei pe lună, în timp ce îi uită pe cei cu salariul minim.
"În aceste condiții, suntem obligați să ne retragem de la orice simulacru de negociere pe legea salarizării și vom continua cu acțiuni de protest și, dacă este cazul, cu grevă".