LIDERUL Sindicatului SNLP, despre RECURSUL COMPENSATORIU: „Vor mai IEŞI încă 15 mii de DEŢINUŢI, o spunem cu foarte mult curaj”

Începând cu 2017, când a intrat în vigoare legea recursului compensatoriu şi până în prezent, peste 13.000 de deţinuţi au fost eliberaţi din Penitenciarele din România înainte de termen, potrivit Administrației Penitenciarelor.

Datele statistice arată că în aproximativ un an, aproape 900 dintre deţinuţii eliberaţi anticipat s-au reîntors în închisori pentru aceleași fapte pentru au mai fost condamnaţi.

Ștefan Teoroc, președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, spune că acest act normativ e doar cel mai vizibil și că, între timp, în Parlament s-au mai adoptat legi cum este cea privind măsurile alternative la detenție precum și modificări la Codul Penal și de Procedură care vor permite perpetuarea mecanismului eliberărilor înainte de termen dacă vor trece de Curtea Constituțională.

Teoroc se așteaptă ca în câțiva ani în penitenciare să mai rămână aproximativ 7000 de deținuți, dacă toate aceste măsuri care fac inutilă controverata amnistie și grațiere se pun în mișcare.

„Dar măcar aceste legi scapă România de riscul unor noi sancțiuni la CEDO, care a emis o hotărâre pilot prin care obligă România la soluționarea urgentă a supraaglomerării și condițiilor inumane din penitenciare? În opinia liderului sindical, nu. Chiar dacă închisorile nu vor mai fi supraaglomerate, condițiile nu s-au schimbat și statul nu a fost capabil să contruiască noi centre de detenție. CEDO nu va ezita să sancționeze așadar în continuare România pentru condițiile degradante oferite deținuților”, a declarat Ștefan Teoroc la RFI.