Sindicaliştii din cultură se revoltă împotriva lui Paleologu

Sindicaliştii din cultură se revoltă împotriva lui Paleologu

EXASPERARE. Membrii sindicatelor din cultură afiliate la Blocul Naţional Sindical (BNS) vor organiza, începând de joi, acţiuni de protest la nivel naţional, declarându-se „extrem de dezamăgiţi de atitudinea ministrului Culturii”, Theodor Paleologu.

Acţiunile de protest se vor desfăşura în faţa sediilor prefecturilor, în ţară, iar la Bucureşti, în faţa sediilor Guvernului şi Ministerului Culturii. Mişcările de stradă trebuiau să aibă loc începând de astăzi, dar Primăria le-a aprobat începând de poimâine, pentru o perioadă de o lună şi jumătate. Cei care au ales această formă extremă de protest sunt oamenii de cultură afiliaţi la Uniunea Sindicatelor din Ramura Cultură – USRC, Federaţia Artiştilor Interpreţi din România – FAIR, Uniunea Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole – USIS şi Federaţia Sindicatelor din Bibliotecile din România – FSBR.

Artiştii interpreţi, personalul tehnic de specialitate şi bibliotecarii sunt profund nemulţumiţi de faptul că Paleologu nu înţelege să respecte concluziile întâlnirii din data de 19 februarie 2009, de la sediul Guvernului, constatând că „nu găsesc în persoana acestuia un partener de dialog real, cu care să poată rezolva la masa negocierilor problemele instituţiilor de cultură”. Protestatarii cer, printre altele, suspendarea Hotărârii de Guvern nr. 1672/2008, privind evaluarea şi remunerarea personalului din instituţiile de spectacol: la începutul săptămânii trecute, „reprezentanţii federaţiilor sindicale au luat la cunoştinţă cu surprindere că Paleologu intenţionează să păstreze actuala formă a HG-ului, cu mici modificări, ignorând cu desăvârşire punctul de vedere al partenerilor sociali”.

Respectivele organizaţii sindicale solicită ministrului Paleologu următoarele: suspendarea în regim de urgenţă a HG 1672/2008; promovarea proiectului agreat de Ministerul Culturii cu partenerii sociali; soluţionarea problemelor majore cu care se confruntă Biblioteca Naţională a României. Federaţiile sindicale din cultură, care au susţinerea Federaţiei Internaţionale a Muzicienilor – FIM şi a Federatiei Internaţionale a Actorilor – FIA, „au încercat să evite ieşirea în stradă într-o perioadă tensionată din punct de vedere social”, dar susţin că singurele cauze pentru care s-a ajuns într-o astfel de situaţie sunt delăsarea şi reaua-voinţă ale ministrului Paleologu.

Tot joi, vor ieşi în stradă şi sindicaliştii din cultură afiliaţi la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), care au dat deja în judecată – dosarul nr. 1601/2/2009, din data de 20.02.2009, de la Curtea de Apel Bucureşti – „celebrele” Norme „moşite” de fostul secretar de stat Demeter Andras Istvan (în prezent, consilier personal al lui Paleologu), veritabil „măr al discordiei” între breasla artiştilor şi guvernanţi.

O ştire de ultimă oră anunţă că actorii Teatrului de Păpuşi "Prichindel" din Alba Iulia, alături de personalul administrativ al teatrului, vor picheta, joi, sediul Prefecturii Alba, nemulţumiţi de noile norme legale privind evaluarea şi salarizarea personalului din instituţiile de spectacole, alăturându-se protestului anunţat de sindicatele din cultură. "Normele încalcă în mod grav toate legile din domeniul dreptului muncii, inclusiv Constituţia României”, susţin, alături de ceilalţi colegi ai lor, actorii din Alba Iulia.

Cu toate stăruinţele, ministrul Paleologu nu a putut fi contactat, pentru a comenta acuzaţiile care i se aduc de către sindicalişti.

Ne puteți urmări și pe Google News