Deţinătoarea portofoliului apărării a promis duminică să ia „măsuri severe” pentru combaterea extremismului în cadrul forţelor armate, în contextul în care Bundeswehr-ul – noua denumire a vechiului Wehrmacht – urmează să suspende un membru al unei unităţi de elită suspectat de simpatii pentru extrema dreapta, transmite AFP, citată de Agerpres. „Am avut primul impact al acestui caz şi vom continua să acţionăm cu aceeaşi severitate şi să impunem aceleaşi măsuri în toate cazurile”, a declarat ministrul german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer în timpul unei vizite în Kosovo.

Ziarul Bild am Sonntag a dezvăluit duminică că armata a deschis o anchetă în cazul soldaţilor acuzaţi că au salutat cu braţul întins, salutul nazist, la o petrecere privată. Petrecerea a fost organizată de un membru al KSK – Kommando Spezialkräfte – comandourile de elită ale armatei germane – care urmează să fie suspendat săptămâna viitoare, potrivit ziarului. KSK, din care fac parte cu puţin peste o mie de soldaţi, este unitatea antiteroristă şi a forţelor speciale ale armatei germane. Se bănuieşte că printre membrii săi se numără simpatizanţi ai mişcării de extremă dreapta.
Conform şefului serviciului de contra-spionaj (MAD) Christof Gramm, din KSK fac parte aproximativ 20 de persoane suspectate de apartenenţă la această mişcare.

Te-ar putea interesa și: