Au trecut deja zece zile de când Simona Halep a fost audiată la TAS și deși o decizie trebuia să fie luată până acum, completul de arbitraj încă deliberează asupra cazului de dopaj.
Simona Halep a fost audiată la Lausanne timp de trei zile, între 7-9 februarie. Sportiva a fost suspendată pentru patru ani din competițiile sportive după ce a fost depistată cu roxadustat în organism.
Audierea de la TAS reprezintă ultima instanță la care jucătoarea de tenis a putut apela pentru o posibilă reducere a pedepsei sau chiar eliminarea ei.
Simona Halep, încă în așteptarea unei decizii de la TAS
În plus, TAS a subliniat că nu poate furniza încă o dată exactă pentru publicarea deciziei arbitrale. Completul de judecată, alcătuit din Annabelle Bennett (Australia), în calitate de președinte, Jeffrey G. Benz (arbitrul ales de Simona Halep) din Statele Unite și Ulrich Haas (arbitrul desemnat de ITIA) din Germania, continuă să delibereze asupra hotărârii.
„În prezent, completul de arbitraj deliberează și pregătește hotărârea arbitrală care conține decizia sa. La momentul redactării, nu este posibilă indicarea unei date pentru notificarea sentinței arbitrale către părți”, se arată în răspunsul TAS pentru Fanatik.
Sportiva a dat în judecată compania ce a produs suplimentul contaminat
În cursul acestui timp, Simona Halep a intentat proces companiei Quantum Nutrition, producătorul suplimentului contaminat cu Roxadustat.
Fostul lider WTA solicită despăgubiri de peste zece milioane de dolari. Halep a inițiat procesul la un tribunal din New York, situat în Manhattan.
Simona afirmă că atât neglijența, cât și afirmațiile false ale companiei Quantum Nutrition, cunoscută și sub numele de Schinoussa Superfoods, au contribuit la situația în care se află acum.
Simona Halep are mari șanse să câștige în fața companiei
Doru Toma, avocat specializat în drept sportiv, a explicat că Halep are șanse mari să câștige procesul de la New York, indiferent de verdictul TAS.
„Evident. Plecând de la acest aspect, are șanse foarte bune. Dar nu știm exact în momentul de față cum se va apăra firma. Au fost destul de multe controverse legate de acest supliment.
Trebuie să se apere într-un fel, dar sunt anumite elemente care nu îi ajută în modul în care vor să le apere. Adică doar ideea aceasta că e un țap ispășitor puțin probabil să fie”, a spus el despre Halep.