Simona Halep este contestată chiar din prima zi a audierilor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Un cunoscut medic susține că sportiva nu are nicio șansă revină pe teren.
Simona Halep s-a prezentat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv(TAS), în speranța că va scăpa de acuzațiile de dopaj, dar Pompiliu Popescu, fostul medic al naționalei de fotbal a României, susține că sportiva nu poate face dovada că este nevinovată. Medicul „generației de aur” este sceptic cu privire la o posibilă decizie de anulare a suspendării în cazul Simonei Halep.
Medicul Pompiliu Popescu: „Dacă o achită pe Simona Halep, trebuie să se desființeze tot ce ține de antidoping”
Pompiliu Popescu nu crede că Simona Halep trebuie să ceară anularea supendării, întrucât sunt probe clare cu privire la faptul că a luat o substanță interzisă sportivilor(n.r) Roxadustat, potrivit Fanatik.
„Dacă TAS o achită, trebuie desființat tot ce ține de antidoping. Să fie achitată nu cred, poate o avea şanse să îi fie redusă suspendarea iniţială de patru ani. Dar nu îi poate fi redusă cu mult, iar ea e deja în vârstă pentru sportul profesionist, deci oricum nu văd cum să mai revină pe teren”, s-a exprimat medicu Pompiliu Popescu, pentru sursa citată.
Suspendarea Simonei Halep expiră la data 6 octombrie 2026, dacă TAS nu schimbă această decizie.
Mai mult decât atât, în opinia sursei citate, Halep nu ar trebui să afișeze o atitudine de „victimă”, deoarece acuză pe nedrept și alte persoane.
„Mi-ar fi rușine să pozez în victimă”, a declarat medicul Pompiliu Popescu, conform Fanatik.
Prima zi de audieri la TAS pentru sportiva româncă
Audierile Simonei Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au început miercuri, 7 februarie, la ora 10:30, ora României. Acestea se vor încheia pe 9 februarie, în jurul orei 16:30. Potrivit GSP, completul de judecată este compus din Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (SUA) și Ulrich Haas (Germania), notează gsp.ro.
Simona Halep, fost lider WTA şi dublă câştigătoare de Grand Slam, a primit din partea Tribunalul Independent Sport Resolutions decizia care i-a pus capăt carierei, cel puțin pentru moment: patru ani de suspendare pentru două încălcări ale regulamentului antidoping: utilizarea unei substanțe interzise, roxadustat, și suspiciunea că ar fi utilizat metode / substanțe interzise pe durata sezonului 2022.
Joi, 8 februarie, la TAS ar urma să ajungă și fostul antrenor al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou. Pe tot parcursul audierilor, Simona Halep nu are voie să facă declarații presei.