Tenismena Simona Halep a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că este la potențial maxim din punct de vedere fizic și este pregătită pentru „sezonul american”, unde va încerca să-și apere punctele pentru a se menține pe podiumul clasamentului WTA
„La începutul lunii august voi pleca în America, pentru turneul de la Cincinnati, apoi la New Haven, apoi US Open. Sunt refăcută complet şi voi începe în curând antrenamentele de tenis. Am început antrenamentele fizice. Am puterea de muncă să încep sezonul american, care nu este uşor, dar am încredere că va fi bine şi acolo. Sunt jucătoare foarte puternice în circuit. Sunt aproape de primul loc, dar totodată departe. Toate meciurile le iau în serios, indiferent de adversară. Pot să spun că este o presiune pentru că trebuie să apăr aceste puncte, dar trebuie să joc meci de meci cu gândul să ajung la Turneul Campioanelor. Nu vreau să mă sperii de faptul că trebuie să apăr aceste puncte, am încredere în mine. Sezonul american este unul foarte dificil, dar cum am făcut anul trecut rezultate foarte bune cred că pot face şi anul acesta. Voi încerca să-mi apăr punctele şi să mă menţin cât mai sus în clasamentul WTA”, a spus Halep.