Simona Halep și Toni Iuruc au plecat într-o vacanță la Milano, în Italia, acolo unde sportiva încearcă să uite de accidentările care i-au provocat mari necazuri în acest an.
Simona Halep a ratat și turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, din cauza problemelor fizice cu care s-a confruntat în ultima perioadă. Cea mai bună jucătoare de tenis din România a decis să se relaxeze câteva zile, alături de logodnicul ei, Toni Iuruc, iar cei doi au plecat în Italia, la Milano.
Halep și Iuruc au postat o poză pe rețelele de socializare și au adunat mii de like-uri din partea internauților. Simona și Toni s-au logodit de curând și se pregătesc pentru marele eveniment: nunta, care va fi una fastuoasă și va atrage toate privirile publicului.
Ce spunea Simona Halep despre inelul de logodnă pe care l-a primit de la Toni Iuruc
„E foarte frumos, îl port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit, în trecut ziceam că va fi un moment banal, dar nu, impactul a fost mare. Am fost emoționată, mă bucur tare mult să îl am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos împreună, nu-mi place să vorbesc despre viața personală, dar este un moment plăcut. Ne-am logodit, așa este, mă bucur tare mult, este un moment foarte frumos al vieții mele”, declara Simona Halep după ce a primit inelul de logodnă.
Nu va fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Dacă pe plan sentimental, sportiva din Constanța o duce foarte bine, nu la fel de bine îi merge pe plan profesional. Simona Halep a avut un sezon nereușit și a ratat prezența la Roland Garros și la Wimbledon. De asemenea, ea a anunțat că nu va putea să reprezinte România la Jocurile Olimpice de Vară ce vor fi găzduite de capitala Japoniei, Tokyo.
O dezamăgire pentru fanii din țară, care nu au putut-o vedea pe Halep luptând pentru o medalie nici în anul 2016, la Jocurile Olimpice găzduite de orașul brazilian Rio de Janeiro.