Simona Halep nu poate participa la turneul de tenis de la Palermo din cauza reglementărilor privind carantina românilor care vin în Italia.
Decizie incredibilă luată de marea sportivă Simona Halep, din cauza coronavirus. Jucătoarea română de tenis, numărul 2 mondial, a renunţat să participe la turneul WTA de la Palermo. Motivul îl reprezintă carantina obligatorie impusă în Italia pentru orice persoană care vine din România sau Bulgaria, au anunţat, duminică, organizatorii turneului.
"Noi am aflat cu tristeţe decizia Nr.2 mondial de a-şi anula participarea"
"Noi am aflat cu tristeţe decizia Nr.2 mondial de a-şi anula participarea", a declarat directorul turneului, Oliviero Palma.
Organizatorilor turneului au afirmat că decizia le-a fost transmisă prin intermediul managerului jucătoarei române, Virginia Ruzici. Hotărârea este legată de carantina impusă în Italia persoanelor care s-au aflat în România sau Bulgaria în ultimele 14 zile.
Măsura a fost adoptată vineri de autorităţile italiene, ținând cont de faptul că România şi Bulgaria înregistrează o creştere a cazurilor de coronavirus în ultimele săptămâni.
Ce au declarat organizatorii turneului
"Noi eram optimişti ieri (sâmbătă). Am informat staff-ul Simonei Halep în legătură cu faptul că jucătorii şi jucătoarele profesioniste nu s-ar supune acestei carantine. Dar staff-ul lui Halep ne-a comunicat decizia sa. Aceasta strică toate eforturile noastre. Noi suntem trişti şi profund decepţionaţi", a mai spus Oliviero Palma.
Oliviero Palma anunţase sâmbătă pe contul său de Twitter că ''Halep va participa la cea de-a 31-a ediţie a Openului feminin de tenis de la Palermo".
Turneul WTA de la Palermo dă startul reluării circuitului profesionist feminin de tenis
Turneul WTA de la Palermo este programat să înceapă pe 3 august şi va consemna reluarea circuitului profesionist feminin de tenis, au precizat vineri organizatorii. Aceștia au cerut o derogare de la obligaţia carantinei instituite pentru persoanele care vin din România şi care ar putea-o împiedica pe Simona Halep, numărul doi mondial, să participe la competiţie.
Siguranţa şi sănătatea sportivilor, garantată de organizatori
''Am trimis o solicitare urgentă ministrului Sănătăţii, Roberto Speranza, pentru a cere o derogare la ultima ordonanţă pentru jucătoarele de tenis care vor participa la turneu'', a precizat, într-un comunicat, directorul turneului, Oliviero Palma.
Directorul turneului s-a declarat convins că ''protocoalele sanitare adoptate de WTA sunt destul de stricte pentru a garanta siguranţa şi sănătatea sportivilor. Dar şi a tuturor persoanelor implicate în eveniment''.
Circuitele profesioniste de tenis au fost întrerupte în luna martie din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit agerpres.ro.