Simona Halep, măsuri speciale la Roma

Din cauza presupuselor ameninţări cu moartea, organizatorii de la Roma au luat măsuri speciale în cazul Simonei Halep.

Halep a efectuat vineri primul antrenament din Italia, în pregătirea turneului dotat cu premii în valoare de 2,7 milioane de dolari.

În urmă cu câteva săptămâni, Simona a primit ameninţări cu moartea din partea unui suporter danez. Organizatorii de la Roma au luat o măsură specială, oferindu-i sportivei un bodyguard care să stea tot timpul pe urmele sale, chiar şi la şedinţele de pregătire ale acesteia, informează ziare.com.

Totodată, după antrenamentul de vineri, Simona a fost criticată de jurnaliştii italieni pentru faptul că "nu s-a oprit să le ofere autografe copiilor ce au susţinut-o zgomotos", precizează Il Messagero.

Simona Halep va participa săptămâna viitoare la turneul de la Roma şi va juca direct în turul al doilea. Ea  va înfrunta câştigătoarea partidei dintre americancele Alison Riske (locul 45 WTA) şi Varvara Lepcenko (poziţia a 30-a WTA). În urma tragerii la sorţi, s-a stabilit că Halep nu poate evolua împotriva Serenei Williams sau Mariei Şarapova decât în ultimul act al turneului.