Simona Halep, luată în vizor, din nou, de Victor Ciutacu: „Am suspiciuni de dopaj la toți marii campioni”

Jurnalistul Victor Ciutacu a vorbit despre controversele din sport și a lansat un mesaj cu privire la acuzațiile de dopaj, după ce a circulat o informație de ultim moment în cazul ce o priveşte pe Simona Halep. 

Jurnalistul Victor Ciutacu a vorbit în cadrul unui interviu despre o pasiune mai puțin cunoscută pentru cei care îl urmăresc seară de seară la emisiunile TV pe care le realizează, şi anume sportul. Cunoscutul jurnalist a dezvăluit că a debutat în presa sportivă, în generația ziaristului Cătălin Tolontan. Totodată, Victor Ciutacu a recunoscut că era „leșinat după fotbal”.

Victor Ciutacu: Am debutat în presă ca ziarist de sport

Vcitor Ciutacu a fost întrebat despre începutul carierei sale în presă, dar şi despre faptul că în ultima vreme, s-a luat „în beţe” cu aproape toţi marii campioni, inclusiv cu Simona Halep, arătând, de asemenea, că are suspiciuni de dopaj şi la valul premium de înotători.

„Da, am fost leșinat după fotbal, am avut ceva talent, dar nu și rezistență sau fizic adecvat. Plus că făceam și școală. N-am sărit de nivelul mediocrilor juniori de Divizia C. Și, da, am debutat în presă ca ziarist de sport. În generație cu Tolontan, în fine…”, a spus Victor Ciutacu în cadrul unui interviu.

Mai mult decât atât, Victor Ciutacu a spus că are suspiciuni de dopaj „la toți marii campioni”, nu doar cei din România.

„Am suspiciuni de dopaj la toți marii campioni, nu doar la ai noștri. În epoca chimiei universale, nu devii cel mai bun sportiv de planetă, în orice domeniu, din ciuboțica cucului și papanași cu brânză de vaci. Și nici nu ai cum să ingerezi întâmplător substanțe dopante. Totul e să nu te prindă. Revenind la teritorialitate, cum Usain Bolt nu e subiect de dezbatere publică în România, vorbim despre Simona Halep, nu?”, a explicat celebrul jurnalist de la România TV.

Jurnalistul de la România TV: nu m-am închinat la statuile lor de mucava

Victor Ciutacu nu le contestă valoarea, determinarea, seriozitatea, talentul, dar, spune el, prea ne raportăm la ei ca și cum până acum n-am fi contat în sport.

Şi continuă: „Căreia, apropo, nu i-am contestat vreodată valoarea, determinarea, seriozitatea, talentul. La fel și cu David Popovici sau Cristina Neagu. Dar nici nu m-am închinat la statuile lor de mucava. Sunt performeri uriași, da, nimic de contestat, dar prea ne raportăm la ei ca și cum până acum n-am fi contat în sport. Suntem, totuși, un popor care i-a dat pe Nadia, Năstase, Patzaichin sau Hagi, dacă nu mă înșel…”, a concluzionat Victor Ciutacu, potrivit RTV