Sportiva „tricoloră” s-a retras, ieri, de la Sydeny, din cauza problemelor stomacale
După ce a cucerit primul trofeu al anului, la Shenzhen (China), Simona Halep ar fi trebuit să ia startul, ieri, la Sydney, în cadrul turneului ce precede prima mare provocare a anului: Australian Open. Însă, românca nu a mai apărut la fileu, pentru a o înfrunta pe Karolina Pliskova (Cehia).
Motivul oficial este legat de apariția unor chinuitoare probleme stomacale. Mai exact, gastroenterită. „În timpul turneului din China am avut probleme cu stomacul, m-am simțit rău și înaintea finalei. Nu m-am antrenat timp de trei zile, am așteptat până astăzi (n.r. - ieri) să văd dacă pot juca iar, dar nu mă simt în stare. Un astfel de turneu e dificil şi am decis să mă retrag din cauza problemelor”, a anunțat Halep.
S-a menajat pentru Australian Open?
Abandonul nu schimbă cu nimic poziția pe care Simona o ocupă în clasamentul WTA (3), dar constănțeanca a ratat șansa de a câștiga un turneu la care era principala favorită. Pe de altă parte, este posibil ca Halep să fi invocat problemele, pentru a se menaja înainte de Australian Open, acolo unde vrea să-și depășească cea mai bună performanță: „sferturi” în 2014.
Anul trecut Halep a declarat forfait de cinci ori și nu a încheiat turneele, fiind lideră a acestui capitol. Cea mai bună sportivă din România nu a mai putut continua la Dubai, Roma, Hertogenbosch, Miami și Beijing.
Xavi: „Gastroenterita trece cu o pastilă”
Gastroenterita este o afecțiune ce are ca specific inflamația tractului intestinal (implică stomacul și intestinul subțire). Se manifestă prin vărsături, diaree, dureri puternice și crampe abdominale, iar simptomele își fac apariția la 12-72 de ore de la contractarea infecției. Tratamentul presupune hidratarea adecvată. Săptămâna trecută, Lionel Messi a acuzat și el o gastroenterită și a lipsit de la un antrenament al Barcelonei, în contextul în care s-a certat cu antrenorul Luis Enrique. Xavi Hernandez, căpitanul catalanilor, l-a lovit pe superstarul argentinian sub centură. „În fotbal, gastroenterita este un pretext folosit pentru a nu juca. Gastroenterita trece cu o pastilă”, a spus Xavi.