Unul dintre cei mai mari baschetbalişti americani din istorie, Kobe Bryant, a decedat duminică dimineaţa, împreună cu fiica sa mare, într-un accident de elicopter, la Calabasas, în sudul Californiei.
Moartea sa a făcut înconjurul lumii, iar numetroase personalități au trimis mesaje de condoleanțe. Aflată la turneul de la Australian Open, unde s-a calificat în sferturile de finală, Simona Halem a transmis și ia un mesaj emoționant despre moartea lui Kobe Bryant.
"Odihniti-va in pace, Kobe Bryant si toti cei care si-au pierdut vietile azi. Disparitia ta pune totul in perspectiva. Iti multumesc pentru ca ne-ai inspirat pe atat de multi dintre noi sa ne urmam visurile”, a fost mesajul Simonei Halep.
Kobe Bryant, în vârstă de 41 de ani, a evoluat timp de 20 de ani la echipa Los Angeles Lakers, cu care a câştigat cinci titluri de campion al NBA.
Bryant este unul dintre cei şapte jucători care au marcat peste 30.000 de puncte în carieră în liga profesionistă nord-americană de baschet.