Simona Halep a declarat că speră să fie aptă pentru Turneul Campioanelor de la Shenzhen
Simona Halep (locul 6 WTA) se află în plin proces de recuperare după problemele fizice pe care le-a avut în ultima perioadă. Românca speră să fie aptă pentru a participa la Turneul Campioanelor, ce va fi găzduit în acest an de orașul chinez Shenzhen, dar spune că deocamdată nu poate să fie sigură de nivelul fizic la care se află.
„Sper să fiu 100% recuperată, îmi doresc tare mult să fac o treabă bună. Am avut probleme la coloană, am făcut tratament, recuperare, sunt mai bine, am început antrenamentele de ieri (n.r. luni), nu am avut dureri, sper să rămână așa. Încă nu știu, nu am jucat la un nivel foarte ridicat", a spus Halep.