Simfonii în ploaie la Cetatea Tighina. Muzica a unit malurile Nistrului
- Angelina Olaru
- 13 iunie 2024, 21:42
În pofida vremii ploioase, tineri melomani din Chișinău, Tighina și Tiraspol au luat cu asalt, recent, Cetatea Tighina. Ei au revenit la tradiționala deja ediție de vară a concertului „Pop simfonic la cetate”, susținut de interpreți îndrăgiți, acompaniați de bine-cunoscuta Orchestră Națională de Tineret din Republica Moldova (Moldovan National Youth Orchestra). Evenimentul a reunit admiratorii muzicii clasice de pe ambele maluri ale râului Nistru, organizat, cu sprijinul UE.
Simfonii, la Cetatea Tighina europeană
Pe scena Cetății lui Ștefan cel Mare au urcat 50 de tineri muzicieni, alături de soliștii Felicia Dunaf, Stas Goncear, Simona și Radu Dolgan. Ei au reinterpretat piese pop în versiune simfonică.
Precizăm că, mai bine de un deceniu de la fondarea Moldovan National Youth Orchestra, peste 500 de instrumentiști, din 12 țări, s-au alăturat acestui proiect internațional, care este menit să mențină o strânsă legătura dintre cei mai performanți artiști basarabeni, de acasă și din străinătate. Renumiți muzicieni în toată lumea, precum Ilian Gârneț, Simon Trpčeski, Alexandra Conunova, Valentina Naforniță, Goran Bregović, Okean Elzy ș.a. au evoluat, de-a lungul anilor, alături de Moldovan National Youth Orchestra.
Adriano Marian, conducătorul Moldovan National Youth Orchestra: „Am adus alături, peste 10 000 de oameni!”
Orchestra lui Adriano Marian, fratele deputatului PAS, Radu Marian, a devenit feblețea tinerilor melomani de pe ambele maluri ale Nistrului. El s-a arătat entuziasmat de evoluția concertelor în aer liber, la fortăreața medievală. „De fiecare dată, când revin la Cetatea Tighina, întâmpin un public generos și respectuos. Apoi, locul are o energie aparte. Bucuria e și mai mare, când devenim conștienți de faptul că muzica unește, în același loc, melomanii de pe cele două maluri ale Nistrului.
Alături de UE, PNUD și gazda – Cetatea Tighina, pe parcursul a șase ani, am adus alături, peste 10 000 de oameni! Este un rezultat frumos, obținut prin diplomație culturală. Afirm cu încredere că asemenea concerte estivale, la Cetatea Tighina, vor continua”, a spus Andriano Marian, dirijorul și conducătorul Moldovan National Youth Orchestra, conform unui comunicat de presă al organizatorilor.
La început de vară, Cetatea Tighina devine o mare scenă pentru concerte simfonice. Inițiativa de a organiza cea de-a șasea ediție aparține gazdelor. Pentru că tradiția se respectă, ploile din ultima perioadă nu au fost un impediment pentru publicul venit din diverse colțuri ale Republicii Moldova.
Muzica unește, în același loc, melomanii de pe cele două maluri ale Nistrului
„Este deja al treilea concert, la care venim. Contribuie semnificativ la dezvoltarea culturală a societății noastre. Ne bucurăm de o experiență uimitoare, pe care nu o ratăm niciodată”, susține Dina, o tânără venită din orașul Tighina.
Lilia, o spectatoare din Chișinău, a mărturisit că a organizat o excursie special pentru a ajunge la concertul de la cetate, împreună cu un grup de peste 20 de persoane. Călătoria a fost o adevărată aventură. A mers cu trenul până la Anenii Noi și apoi, pe jos, până la fortăreață, dar efortul a meritat din plin.
„Vin la Bender, special pentru concertele simfonice, deoarece atmosfera de aici este deosebită. Muzica interpretată de artiști și orchestră este de o calitate excepțională și reușește să mă transporte într-o lume a armoniei și frumuseții. Este un adevărat refugiu cultural pe care îl prețuiesc enorm”, a remarcat Vladislava din Tiraspol.
Biletele la spectacole, epuizate rapid
Concertele de la Cetatea Tighina au devenit foarte populare, biletele fiind epuizate cu mult timp înaintea evenimentelor. Artiștii care evoluează acolo se bucură de un succes extraordinar, prin reinterpretarea pieselor pop în versiunea simfonică. Indiferent de unde vin – din Chișinău, Tiraspol sau Tighina sau din localitățile rurale de pe malurile Nistrului - oamenii sunt fericiți să retrăiască acea atmosferă deosebită, mărturisesc melomanii.
„Pop simfonic la cetate” a fost cel de-al șaselea concert, organizat de Moldovan National Youth Orchestra, cu suportul UE și PNUD. După restaurarea și conservarea Cetății Tighina, grație sprijinului european, prin intermediul Programului „Măsuri de promovare a încrederii”, a crescut potențialul turistic al fortăreței moldovenești, susțin organizatorii. Anume diplomația culturală a lumii civilizate consolidează încrederea în rândul locuitorilor de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.