Fie ca vorbim de apatia bolnavicioasa din timpul guvernarii Nastase, fie ca ne referim la efervescenta  regimului Basescu.

Intre 2000-2004 am avut o scena politica  blazata, aceasta stare fiind indusa de partidul-stat, temele fiind controlate la sange din laboratoarele comunicarii publice PSD-iste.

A fost o perioada in care realizarile guvernului Nastase, de la salile de sport si pana la celebrul corn cu lapte, tineau loc de planuri cincinale. O perioada in care presa era controlata prin publicitate de stat, iar putinele institutii publice care nu acceptau compromisul erau incet-incet reduse la tacere prin metode de inspiratie bolsevica (vezi epurarile de natura politica de la BBC).

Era o perioada in care linistea nesanatoasa in care fusesera afundate segmente importante ale societatii romanesti, nu doar mediul politic, mirosea a putreziciune de departe.

Dupa 2004, guvernul de coalitie a animat brusc scena politica. Practic, imediat dupa schimbarea puterii, partidele, presedintele, premierul au intrat in campanie electorala in perspectiva anticipatelor care nu aveau sa vina niciodata. Ruptura dintre Palate si cea din sanul Aliantei PNL-PD a favorizat balacareala stearpa in detrimentul unor dezbateri politice de substanta.

Practic, apatia controlata din timpul lui Nastase a fost inlocuita cu scandalul gol de continut din timpul lui Basescu. „Furtuna” democrat-liberala ce a urmat linistii social-democrate a fost la fel de goala de idei cu impact asupra electoratului, de teme cat de cat apropiate de agenda reala a electoratului.

Este halucinant – si nu este un cuvant mare – ca in aproape trei ani au fost luate doar doua decizii de larg interes public: introducerea cotei unice si majorarea pensiilor. Si cum o minune nu tine niciodata mai mult de trei zile, in chestiunea pensiilor, uraganul iscat pe scena politica s-a stins rapid.

Odata cu semnatura presedintelui pe decretul de promulgare au disparut in neant toate intrebarile apocaliptice legate de lipsa resurselor bugetare, de iminenta intrare a economiei in declin.

Incet-incet vidul creat in spatiul public a fost din nou ocupat de teme inconsistente. Unele au frizat ridicolul de-a dreptul. 

In incercarea disperata de a acoperi golul generat de lipsa de inventivitate si viziune a politicienilor, presa a supradimensionat un interviu pe care Basescu l-a acordat revistei franceze trimestriale „Politique Internationale”, nota bene, inainte de referendum. Nu a contat ca temele din discursul presedintelui sunt vechi de trei luni.

Ca ele nu-i intereseaza pe putinii romani ramasi sa se prajeasca pe plajele mioritice. Orgoliile celor implicati au rabufnit cu furie, iar scandalul a triumfat inca odata. Replicile veninoase pe care si le-au aruncat Iliescu si Basescu au devenit inexplicabil mai importante decat pensiile.

Prafuitul interviu a fost ridicat la rang de eveniment national. De parca dihonia politicienilor va tine vreodata de foame. In curand ea nu va mai aduce nici voturi, iar acest lucru va duce la disparitia scandalagiilor de profesie. Abia atunci vom avea o clasa politica, nu doar o lume politica.