Vasile Sile Mincu și Adrian Biță Pătrașcu, membri fondatori ai grupului VOUĂ, au decis să devină, în anii 1990, oameni da afaceri, fondând un magazin pe strada Cățelu din București.
Normal, băieții de la Vouă, deveniți antreprenori, au zis că următorul pas în afaceri era, firesc, cel spre statutul de exportatori. Soarta le-a surâs și au intrat în contact cu un albanez, trimis să prospecteze piața de business din România de către doi mafioți din Tirana, Papi și Kaci. După îndelungi prospecțiuni, s-a decis ca primul export să fie unul de papiote, drept pentru care au cumpărat de 10.000 de dolari, bani trimiși de mafioți, o dubă și o remorcă de papiote de toate culorile. Apoi au plecat spre Albania, dar fără a avea certificat de proveniență a mărfii, pentru că le achiziționaseră bucată cu bucată din toate prăvăliile care le ieșiseră în cale de-a lungul și de-a latul țării.
Drumul spre Albania și cele petrecute acolo, unde unul dintre mafioți a fost împușcat sub ochii lor chiar în noaptea în care exportatorii noștri își luau la revedere și voiau, după săptămâni de peripeții demne de filme hollywood-iene, să plece spre casă, sunt subiectul unei cărți, "Balkan Story", scrise de Sile și care va fi lansată pe 30 noiembrie.
Povestea aduce în atenție perioada anilor '90, când eliberați de comunism, românii, bulgarii, macedonenii, albanezii, țări prin care au trecut cu papiotele exportatorii noștri, se aruncau într-o lume nouă unde sperau să recupereze în grabă banii, timpul și prieteniile pierdute. În acea perioadă viața în Balcani era imprevizibilă și atârna de... un fir de ață. Dar în Albania nu exista nici măcar ață!
Deci după mari și grave probleme întâmpinate pe drum, începând chiar din vama Giurgiu, exportatorii noștri ajunseseră cu marfa în Albania, unde de zile întregi nu reușeaau s-o vămuiaescă. Iată un fragment din această parte a aventurii, așa cum este el consemnat în carte de Sile:
“Pichetând între clădirea vămii, birourile de copiat acte și hoții de portocale, exportatorii români erau epuizați de zilele de așteptare și se hotărâseră să-și cumpere două bilete de avion și să scape de necazurile în care au intrat. Aproape se înserase când la etajul vămii apare Kaci și începe să sară în sus și să facă semene disperate cu mâinile. Ceva se întâmplase dacă ieșise la balcon. Timp de șapte zile Papi și Kaci au venit și au stat în vamă degeaba. În a opta zi s-au hotărât să treacă la artileria grea. Au făcut ce știau ei foarte bine. Mai târziu exportatorii români au aflat de la Marius și Figali cum au reușit să-l convingă pe funcționarul vamal să le semneze actele și să vină la mașină ca să desfacă sigiliile. Primul care intra în birou era Papi. Se ducea la biroul funcționarului și-i spunea: deci, nu vrei să semnezi actele!? Fără să aștepte răspunsul repeta de două, trei ori: deci, nu vrei să semnezi actele!?, deci, nu vrei să semnezi actele!? Ieșea afară și intra Kaci care și el se oprea în fața aceluiași funcționar și fără să zică ceva scotea din buzunar un cartuș cu glonț de calibrul 7,62 mm de AKM îl arunca în sus și îl prindea în dreptul feței funcționarului în timp ce fluiera. Făcea mișcarea asta de câteva ori după care ieșea afară pe hol unde îl aștepta Papi. După o jumătate de oră Papi intra și nu spunea nimic în plus sau în minus decât: deci, nu vrei să semnezi actele!?, tot așa de două, trei ori. Tot la fel și Kaci, intra și se juca cu cartușul în timp ce fluiera. La început frecvența cu care intrau era o dată pe oră. Văzând că funcționarul transpiră abundent au mărit frecvența intrărilor în birou la o dată la jumătate de oră. În a opta zi pe la cinci seara funcționarul respectiv a cedat și a semnat actele prin care marfa putea fi desigilată chiar dacă nu aveau actul de origine. A fost o victorie strălucită a româno-albanezilor care după două săptămâni au reușit să învingă sistemul vamal din patru țări. Pierderile nu se mai pun la socoteală atâta timp cât pe câmpul de luptă nu a rămas niciun mort. Mergând pe jos spre Tirana exportatorii români au fost depășiți în trombă de albanezi, care îl luase cu ei pe funcționarul vamal să le facă vama, acasă la Papi. Mafioții albanezi se respectă.
Era o după amiază rece cu un vânt plin de praf care amesteca mirosurile tari ale Tiranei. Exportatorii se simțeau ușurați și se grăbeau spre casa lui Tury ca să-și facă bagajele pentru plecare. În afară de hainele de pe ei nu prea aveau altele pentru că socoteala pe care și-o făcuse la plecare era că vor lipsi maxim 3-4 zile de acasă. Acum, după două săptămâni, cămășile de pe ei erau cam scorțoase și prezentau pericolul de a se sparge în loc să se rupă. Orice s-ar spune despre albanezi au o calitate frumoasă pe care o întâlnești si la români că de-aia sunt și veri de sânge, și anume ospitalitatea. Din punctul acesta de vedere românii s-au simțit în tot acest timp privilegiați, admirați și mai ales protejați. Simpatia necondiționată a albanezilor față de români în general le-a fost explicată de un profesor de istorie care își deschisese un magazin de electronice pe strada principală din Tirana. El le spunea că independența Albaniei a fost proclamată în 1912 la București, românii contribuind decisiv la eliberarea albanezilor de sub dominația de câteva secole a imperiului otoman. Și atunci era firesc gestul lor de a-i păzi în Tirana pentru că nu toți tiranezii cunoșteau istoria țării lor. Senzația că oriunde mergeau erau filați avea o bază concretă dacă ne gândim că dușmanii lui Papi și Kaci ar fi vrut de mult să-i deposedeze de bani și mai ales de dubă. Pe lângă aceste probleme, exportatorii români, așa cum stă bine aventurierilor, trăiau pe viu în Tirana războiul sângelui sau Gjakmarrja, cum îi spuneau albanezii, una dintre legile codului Kanun. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, dubă pentru dubă, marfă pentru marfă”.
Lansarea cărții va avea loc în 30 noiembrie 2017, la ora 19:00, într-un cadru deosebit — Premium Events Ballroom — Str. Logofăt Tăutu 64 (zona Nerva Traian — Timpuri Noi), unde publicul va putea răsfoi cartea proaspăt ieșită din tipar și îi va cunoaște personal pe autor și pe aceia care au trăit acest periplu inedit.