Celebrul avocat și vânător de conspirații Gheorghe Piperea se luptă încă, la doi ani de la pandemia de Covid-19, cu măștile și vaccinurile, lansând noi și noi ipoteze și scenarii despre distrugerea civilizației.
Piperea, eseu de filosofia istoriei pe Facebook
Într-un discurs care s-ar vrea reacționar, inspirat oarecum de istoricismul romantic german și de teoria ciclurilor istorice, juristul a lăsat deoparte lupta contra „overlorzilor sistemului”, cu care ne obișnuise înaintede pandemie, și s-a lansat în teorii de filosofie a istoriei.
Ideile nu sunt noi, teoria ciclurilor istorice are deja peste 200 de ani, iar comparațiile dintre ontogeneză și filogeneză sunt demult banale. Însă pentru Gheorghe Piperea nimic nu pare prea mult, niciun argument prea tras de păr, nicio legătură prea îndepărtată când vrea să ne convingă că vine o apocalipsă.
Dar, așa cum se întâmplă de obicei în astfel de războaie, avocatul Piperea se molipsește exact de istoricismul pe care pare să-l cririce și poate prezice, cu precizie, asemenea profeților Hegel și Marx, care știau cum e cu „marșul istoriei”, ce ne așteaptă.
De vină sunt adulții „care refuză să se maturizeze” și acceptă să respecte legile sau recomandările specialiștilor. „Vă mai amintiți? „Stați sub plăpumioară, la căldurică, lipiți de digital, că de siguranța voastră și de confortul vostru „meritat” se ocupă tătucul – stat”. De aici a rezultat un fenomen social și psihologic năucitor : viața lipsită de consecințe și responsabilitate a adulților infantilizați în mod intenționat, ca urmare a unor inginerii sociale manipulatorii”, scrie Piperea pe Facebook.
Toate enigmele istoriei, rezolvate dintr-un foc
Apoi, într-un amalgam de idei ce pune laolaltă LGBT cu Covid-19 și piramidele sau Stonehenge cu ciuma din secolul XV, juristul critică „imaturitatea voluntară” și ne amenință că provocăm sfârșitul civilizației.
„Când infantilizarea voluntară se extinde ca model social, civilizația apune”, amenință, profetul-avocat. „Omenirea a reacționat mereu în sensul infantilizării, al imaturității asumate de adulți, mai ales în fața catastrofelor”, ne mai spune Gheorghe Piperea.
„Priviți marile piramide, pietrele de la Stonehenge, monumentul de la Gobeki Teple. Sunt realizări uluitoare ale unor civilizații străvechi care, din motive neștiute, au colapsat. Supraviețuitorilor le-a luat sute sau mii de ani ca să refacă alte civilizații, dar memoria colectivă nu le-a reținut pe cele vechi, căci copilul nu are memorie pentru primii 5-6 ani din viață... Și nici responsabilitate”, rezolvă Gheorghe Piperea, dintr-un foc, marile mistere ale istoriei.
Totul a avut aceeași cauză, cercetarea istorică nu mai are sens, am găsit vinovatul: respectarea regulilor de frică. Acum știm, oamenii au făcut piramidele, apoi s-au speriat de ceva - vreun virus, probabil - și s-au infantilizat, așa că au uitat că le-au făcut, precum copiii.
Omenirea în pandemie: Și manipulată genetic, și cu banii luați
La fel a fost în pandemie. Am fost manipulați genetic cu vaccinurile, așa că ne-am pierdut mințile și memoria, și apoi ni s-au luat și banii.
«Pentru a salva bunicul, a fost nevoie să purtăm nocivele măști de „protecție”, iar unii să se „imunizeze” cu fatalele seruri de manipulare genetică, toată populația fiind obligată să achite contribuții la sistemul de sănătate aservit „luptei” contra plandemiei, precum și dobânzi la împrumuturile nebunești luate de state „pentru siguranța noastră”».
De aici mai e un pas până la o nouă contribuție epocală în filosofia istoriei: „Ne-am învățat cu stilul ascendent în care ne este predată istoria la școală – omenirea pare a fi evoluat și progresat de la începuturi și până în prezent, având șanse să evolueze și să progreseze și pe mai departe.
Dar este greșit.
Au existat multe alte începuturi ale istoriei, doar că le-am uitat noi, pe valul infantilizării voluntare sau forțate. Iar istoria nu este liniară și ascedentă. Este circulară. Revine mereu la începuturi”, a mai scris celebrul avocat.
Teste pe bolnavi psihic, oameni fără adăpost, bolnavi și bătrâni?!?
„Pentru că uităm istoria, suntem condamnați să o repetăm, cu toate suferințele, nenorocirile și tragediile aferente”, încheie avocatul, citându-l pe filosoful spaniol Santayana.
Care a mai zis însă și că „fanatismul constă în a-ți dubla efortul atunci când ți-ai uitat scopul”. Nu seamănă puțin cu lupta cu măștile și vaccinurile la doi ani după pandemie?
Dar ceea ce e cu adevărat grav vine din postarea anterioară, în care se războiește cu „onesta și foarte săritoarea corporație Moderna”, care „a dat bani pentru testarea pe copii a serului său de manipulare genetică intitulat hoțește “vaccin”. Câte 1500 de lire de căciulă…”
Și acum vine bomba: „Testare pe copii, nu pe adulți ușchiți de-acasă, pe homeleși, bolnavi grav sau persoane în vârstă, ca să fie clar… Pe copii sănătoși, teoretic cu un întreg viitor în față…”.
Să înțelegem de aici că vaccinurile ar trebui testate pe bolnavi psihic, oameni fără adăpost, bolnavi și bătrâni? Nu de alta, dar astfel de idei nu sunt noi, dar sunt la fel de criminale precum cele promovate de un alt apocaliptic pe nume Adolf. Cred că înțelegeți despre cine e vorba. Sperăm ca și autorul citat mai sus să priceapă că iar a dat cu mucii-n fasole.
Oare ce vor spune colegii lui, europarlamentarii?